x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Duplicitate - Senatorul Ilusca, prins cu ocaua mica

Duplicitate - Senatorul Ilusca, prins cu ocaua mica

24 Mar 2005   •   00:00

In ianuarie 2005, proaspatul senator PNL de Tulcea Daniel Ilusca ii trimitea ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor, Sulfina Barbu, o scrisoare in care ii sugera sa ia urgent o serie de masuri in ceea ce priveste Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD).

DISCORDIE. Delta Dunarii, victima intereselor politice
Cu numai cateva luni inainte de a trimite respectiva scrisoare insa, Daniel Ilusca, aflat in cursa pentru a obtine fonduri printr-un program PHARE, avea o atitudine radical diferita in ceea ce priveste ARBDD.

EXEMPLE. In scrisoare, senatorul afirma ca Legea 82/1993 "reprezinta o grava incalcare a drepturilor constitutionale a autoritatilor administrativ-teritoriale...". Ilusca acuza ca "Perimetrul/Teritoriul Rezervatiei este neconstitutional" si ca "ARBDD a facut presiuni si abuzuri asupra autoritatilor locale". Senatorul incearca sa arate ca "singurul scop al ARBDD a fost incheierea contractelor de concesiune catre baronii fostei guvernari" si ca se urmareste "protectia in viitor a baronilor Deltei".

NECONCORDANTE. Anul trecut insa, Ilusca, pe atunci doar membru PNL, avea cu totul alta parere despre ARBDD. Asa rezulta din brosura proiectului "Dezvoltarea de pensiuni turistice in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii" - cu contributie europeana de 200.000 de euro. El recunoaste statutul, autoritatea si competenta ARBDD si chiar are ca parteneri Administratia Rezervatiei, Consiliul Judetean Tulcea si consiliile locale din Delta Dunarii. De asemenea, prezinta in brosura harta Rezervatiei, pe care si-o asuma in vederea dobandirii de fonduri europene si despre care, peste cateva luni, avea sa trambiteze ca este neconstitutionala.

Intre partenerii sai figureaza Georgel Rosca, cel pe care Ilusca ar fi incercat sa-l impuna guvernator al Deltei, si Chirica Lefter, actualul prefect, cel care a initiat o "dezbatere publica" in care persoane certate cu legea si urmarite penal au incercat sa demonstreze cat rau s-a facut in Delta Dunarii.

Asta, desi situatia ecologica din Delta s-a imbunatatit considerabil in ultimii ani, cat timp guvernator a fost Virgil Munteanu, aflat si acum in functie. Desi acuza persoanele influente ale fostei guvernari, Daniel Ilusca a facut afaceri cu unele dintre aceste persoane. Astfel, actualul senator PNL a conlucrat foarte bine cu presedintele PSD Tulcea din acea perioada, Trifon Belacurencu. (Alexandru Nastase)

RAD PESTII
Teatrul absurdului la Tulcea! Liberalii din oras au sarbatorit inlocuirea din functie a guvernatorului Virgil Munteanu cu colegul lor de partid Paul Cononov. Cu toate acestea, ministrul mediului, Sulfina Barbu, insista ca stirea este falsa si ca liberalii au petrecut degeaba, pentru ca Munteanu ramane in functie. Cononov este sef la o firma de salubrizare din Tulcea, a absolvit cu greu facultatea si este prieten cu Daniel Ilusca.
×
Subiecte în articol: observator ilusca