Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sărbătoarea Sfântului Dumitru are, în calendarul Bisericii Ortodoxe, o poziţie oarecum privilegiată, dacă nu de-a dreptul strategică. Praznicul Sfântului are loc la egală distanţă între alte două pomeniri fundamentale la români: Sfânta Marie Mare şi Sfântul Andrei. Aşteptările par astfel calculate încât energia rugăciunilor nu se risipeşte cu uşurinţă, fiind, mai degrabă, adăugată într-o cadenţă prestabilită şi asumată în lungi secole de practică religioasă.
S-a dovedit că, la vremuri de restrişte, lumea se refugiază în biserică. Anul acesta, fenomene parcă fără precedent au întărit ideea că biserica tinde a fi ultima frontieră a speranţei. De Sfânta Paraschiva, la Iaşi, dar, mai ales, de Sfântul Dumitru, la Bucureşti, am asistat la manifestări religioase incredibile, care deschid teme sociologice importante pentru studierea viitorului României. Sărbătorile ortodoxe de sfârşit de octombrie, care coincid, oarecum, cu cele ale Tuturor Sfinţilor, ţinute de catolici, au avut, în capitala ţării, o desfăşurare aproape ieşită din comun. Ele au fost marcate de aducerea, la Patriarhie, a mâinii Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni, de către ÎPS Mitropolit de Ydra, kyr Efrem. Am asistat, alături de zeci de mii de enoriaşi, la o parte din aceste manifestări religioase, aflându-mă în apropierea Mitropolitului Efrem şi a Patriarhului Daniel, care au patronat festivitatea de premiere a Concursului Naţional de Coruri Bisericeşti, la 27 octombrie. Am putut, astfel, să îi fotografiem împreună, moment rarisim, credem noi.
Prăznuirea Sfântului Dumitru a prilejuit mai multe manifestări romano-greco-cipriote. Să nu uităm că, pe 28 octombrie, grecii au marcat "Ziua Naţionala a Demnităţii". Este ziua în care, în 1940, Mussolini i-a dat un ultimatum premierului grec, Ioaniss Metaxas, de a permite trecerea trupelor italiene prin Grecia. Premierul a răspuns printr-un categoric "Okhi" (Nu!). La nici două ore, Grecia era atacată, intrând astfel în cel de-al Doilea Război Mondial. "Ziua Demnităţii" comemorează, aşadar, eroii căzuţi în lupta antifascistă. Pentru Grecia, ea are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanţă morală aparte, amintind de valorile elene şi, dintre toate, cel mai mult, de demnitatea acestui popor demn de propria sa mitologie.
Aş menţiona, cronologic, între menifestările de care vorbeam, conferinţa de la Palatul Şuţu despre "Aristofan şi comedia românească contemporană", avându-i ca moderatori pe dr. Florica Bechet de la Universitatea Bucureşti, consilierul Mihalis Konstantinidis de la Ambasada Greciei în România şi pe actorul Ovidiu Cuncea. Apoi, la Muzeul Satului din Bucureşti, grupuri de dansatori şi interpreţi de muzică populară greacă au susţinut concerte cu farmec balcanic, amintindu-ne de fondul nostru comun.
Apropierea de stiluri este evidentă chiar şi atunci când pe scenă urcă interpreţi din extrema culturală greacă sudică, din Cipru. Am face o apreciere de ansamblu pentru manifestările cipriote din acest weekend. Ciprul, care deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene, a venit, la Bucureşti, cu o delegaţie numeroasă, compusă din oameni de cultură care au lăsat o impresie excelentă. Noul ambasador al Republicii Cipru în România, Excelenţa Sa doamna Kalliopi Avraam a avut de asemenea o prezenţă plăcută şi prietenoasă faţă de România şi faţă de români, în ton, credem noi, cu atitudinea manifestată de ţara sa la nivel european. Am vizitat, în luna mai, Ciprul şi putem depune mărturie că zecile de mii de români aflaţi acolo se bucură de cele mai permisive drepturi în domeniile muncii, afacerilor şi comerţului.
Revenind, însă, la manifestările de la Bucureşti, a fost interesant să constatăm că Grecia (prin aportul personal al ambasadorului acestei ţări la Bucureşti, Excelenţa Sa dl Georgios Poukamissas) şi Ciprul au contribuit, împreună, la buna desfăşurare a programelor din cele trei zile. Acest lucru ni s-a părut firesc, în primul rând datorită unităţii de limbă (la fel ca România şi Republica Moldova) şi de istorie. Pentru cei care cunosc mai puţine elemente din domeniu, cărţile de istorie precizează că Insula Cipru a fost ocupată, în secolul al XII-lea, de cruciaţi până în 1489, când a trecut sub stăpânirea Veneţiei. În 1571, a fost ocupată de Imperiul Otoman, iar în 1878 de Imperiul Britanic. La 16 august 1960, Ciprul a obţinut independenţa de stat, constituindu-se ca republică federală binaţională (greacă şi turcă), în cadrul Commonwealth-ului Britanic. În august 1974, episcopul Makarios, preşedintele ţării, a fost înlăturat de la putere de către simpatizanţii mişcării Enosis, având ca scop unirea cu Grecia. Serviciile secrete turceşti au aflat de intenţie şi, în noaptea dinaintea declarării anexării Ciprului la Grecia, trupele turceşti au invadat partea de nord a Ciprului, locuită predominant de turci, instaurând, în 1983, Republica Turcă a Ciprului de Nord. Situaţia s-a perpetuat până azi.
Revenind, însă, la manifestările de la Bucureşti, să mai menţionăm că reuşita prezenţei greco-cipriote s-a datorat, în bună măsură, unor artişti de excepţie, precum Grupul folcloric cipriot Kyprogeneia-Athanasia, Ansamblul Kymata al Comunităţii greceşti din Ploieşti, Coralei Bizantine "Melozii Ciprioţi" a Bisericii Ciprului, dar şi celebrei soprane Marina Krilovici, născută în România şi care a cântat, în cariera sa, alături de Tito Gobi, Placido Domingo, Luciano Pavarotti şi Jose Carreras. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, Marina Krilovici a interpretat, cu acompaniamentul pianistului de origine greacă Dimitris Yakas, fragmente din lucrări de Bizet, Saint-Saens, Massenet, Schumann, Faure, Richard Strauss, Lizt etc.
