Indexarea accizelor cu rata inflaţiei şi introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi pe litrul de carburant vor avea un impact de 30 - 40 de bani în preţul litrului de carburant, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
În 2014, accizele vor fi calculate pe pe baza cursului de schimb din octombrie 2012 şi indexate cu rata inflaţiei, iar la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen, se va introduce o acciză suplimentară de şapte eurocenţi pe litru.
Ministerul Finanţelor estimează că noile măsuri fiscale ce vor fi aplicate în anul 2014 vor aduce la buget încasări de 4,963 miliarde de lei, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2014 şi perspectiva acesteia pe anii 2015 — 2017, publicat pe site-ul MFP.
Cea mai mare parte din aceste încasări, respectiv 4,032 miliarde de lei, va proveni din accize şi taxe speciale. Astfel, modificarea modului de calcul al accizelor în lei va aduce la buget 1,107 miliarde de lei.
În document se precizează că modul în care accizele în lei vor fi calculate va fi modificat "în situaţia în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent".
În acest caz, valoarea cursului de schimb din prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului anterior se actualizează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent şi comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.
Majorarea accizei la motorină de la 391 euro/tonă la 473,85 euro/tonă va aduce la buget 1,867 miliarde de lei, în timp ce încasările din creşterea accizei la benzină de la 467 euro/tonă la 557,91 euro/tonă se vor ridica la 810 milioane de lei.