x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ea a ales România. Stephanie Krauch, nemţoaica de la care olandezii învaţă limba română

Ea a ales România. Stephanie Krauch, nemţoaica de la care olandezii învaţă limba română

de IncomeMagazine    |    04 Oct 2012   •   16:12
Ea a ales România. Stephanie Krauch, nemţoaica de la care olandezii învaţă limba română

A copilărit în Heidelberg, a studiat la Jena. Şi-a început cariera la catedră, în România, ca lector de limba germană. Se întâmpla acum un deceniu. Stephanie Krauch a învăţat rapid limba română, dar nu s-a adaptat în acelaşi ritm. În final , a găsit resurse să se bucure de viaţă chiar şi într-un oraş care „nu se compară” cu cel din care provine. Dar a fost mereu pregătită să accepte neprevăzutul local. Cu mult umor, uneori.

A studiat în Germania natală, la Facultatea de Litere din Jena, literatură, pedagogie şi limba germană ca limbă străină. Primul angajament profesional din carieră a aşteptat-o pe Stephanie Krauch la Bucureşti: lector de limba germană, la ASE, în cadrul DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst). Avea 29 de ani. După această primă slujbă, a urmat o misiune similară, la Politehnică.

După câţiva ani, părăsea România pentru Olanda, unde şi-a dat masteratul. Nu a rămas acolo, dar a găsit o cale de mijloc: să lucreze din Bucureşti pentru o universitate la distanţă, din Leiden, într‑un program de limbi străine. Le vorbeşte fluent pe toate trei - germana, olandeza şiromâna. „Este un proiect gândit pentru oamenii de afaceri olandezi, dar şi pentru turişti. Sunt curioasă să văd câţi olandezi vor veni să înveţe limba română, care este integrată în acest proiect ca limbă exotică, alături de maghiară şi thailandeză”, ne lămureşte filologul Stephanie Krauch, care se pronunţă şi ea în privinţa dificultăţii limbii noastre, spunând că este „foarte dificilă”.

Citeste articolul intreg pe incomemagazine.ro


×
Subiecte în articol: Stephanie Krauch