x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EBa şi Syda lămuresc poporul: Vom avea 600 de invitaţi, plecăm în luna de miere în iarnă sau anul viitor, iar rochia de mireasă a costat 4.500 de euro

EBa şi Syda lămuresc poporul: Vom avea 600 de invitaţi, plecăm în luna de miere în iarnă sau anul viitor, iar rochia de mireasă a costat 4.500 de euro

30 Aug 2012   •   11:31
EBa şi Syda lămuresc poporul: Vom avea 600 de invitaţi, plecăm în luna de miere în iarnă sau anul viitor, iar rochia de mireasă a costat 4.500 de euro

"Ca urmare a valului de zvonuri si informatii exagerate care au aparut in presa", dar si "din dorinta de a-i informa corect pe cei interesati de fericitul eveniment", Elena Basescu si Bogdan Ionescu anunta, intr-un comunicat de presa, ca la nunta lor vor avea aproximativ 600 de invitati, ca verighele sunt din aur rose si au costat impreuna 500 de euro, culoarea tematica a evenimentului va fi roz fane, iar luna de miere au amanat-o pentru iarna sau anul viitor.

Potrivit comunicatului, slujba religioasa se va desfasura dupa-amiaza la o biserica ortodoxa veche din Bucuresti, iar sarbatorirea evenimentului va avea loc la Palatul Snagov, intr-un cort special amenajat in gradina acestuia.

Nasii sunt bunii lor prieteni Aura-Mari Mustea-Serban si Razvan Mustea-Serban, iar mireasa va fi insotita, conform traditiei romanesti, de o singura domnisoara de onoare si un singur cavaler de onoare, respectiv verisoara sa primara Raluca Basescu si prietenul lor Codin Maticiuc.

In comunicat, Elena si Bogdan spun ca la nunta lor vor participa aproximativ 600 de persoane, prieteni si cunostinte ale lor, ale parintilor lor si ale nasilor.

Meniul ales contine, printre altele, caviar, pasta de jambon, sarmalute in foi de vita si de varza, costita, mamaliguta, smantana, rulada de curcan, pulpa de vitel.

"Aranjamentele florale si decoratiile sunt simple, am ales flori de gradina, trandafiri, bujori si hortensii in tonuri de roz fane, culoarea-tematica a intregului eveniment", se arata in comunicatul celor doi, care precizeaza ca verighetele au un design simplu, din aur rose, fara diamante si au costat impreuna 500 de euro.

Atmosfera va fi intretinuta de Aurel Tamas, Calin Geambasu, Smiley Band si de un DJ, iar rochia miresei este din dantela Sophie Hallette, organza din matase naturala si tafta, a fost realizata de designerul Anca Maxim si a costat in jur de 4.500 de euro.

"Nu avem o luna de miere stabilita, am hotarat sa o amanam pentru iarna sau anul viitor deoarece activitatea mea la Parlamentul European a inceput deja", precizeaza Elena Basescu.

Conform comunicatului, invitatii nu au niciun fel de restrictie, iar evenimentul nu beneficiaza de nicio protectie speciala din partea SPP.

"Mentionam ca, din dorinta de a raspunde interesului public manifestat cu privire la nunta noastra, vom pune la dispozitia presei, in timp util, cateva fotografii si imagini video, care vor putea fi publicate si difuzate in mod liber. Intelegem ca exista un mare interes public legat de nunta noastra, dar va adresam rugamintea de a ne lasa sa ne bucuram in liniste, alaturi de cei dragi, de acest eveniment special din viata noastra", mai precizeaza Elena Basescu si Bogdan Ionescu in incheierea comunicatului.

×