O echipă medicală virtuală și-a început activitatea în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Militar Central, prin intermediul căreia medicii și asistentele pot afla ce nevoi au pacienții, fără a fi necesar să intre în salonul în care sunt internați, potrivit unui anunț al unității sanitare.
„O echipă medicală completă, dar virtuală, formată dintr-un medic coordonator, un medic specialist, două asistente medicale și două infirmieră și-au început activitatea în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Militar Central. Cu ajutorul acestora, medicii și asistentele vor putea afla, fără să intre în saloane, care sunt nevoile pacienților”, conform informației transmise, luni, de Spitalul Militar, pe pagina de Facebook.
Echipa medicală virtuală este reprezentantă de o reţea de tablete interconectate, având ca obiectiv limitarea expunerii corpului medical la contactul cu pacienţii diagnosticați cu COVID 19.
„Cel mai mare beneficiu pe care îl aduce tehnologia în acest caz îl reprezintă asigurarea unei comunicări directe, prin video-call, eliminându-se astfel barierele impuse de purtarea costumelor de protecție care blochează transmiterea sentimentelor de empatie, sprijin și încredere, acestea fiind o parte importantă a unui act medical de succes. Astfel, pacienții pot vedea chipul celor care îi îngrijesc, vor putea primi răspunsuri promte la toate întrebările și framântările lor, iar asta nu înseamnă altceva decât o consolidare a parteneriatului nostru de sănătate, pentru sănătate”, menționează sursa citată.
Oficialii spitalului subliniază că echipa medicală virtuală nu se substituie actul medical specializat, ele putând reprezenta o soluție pentru cazurile medicale uşoare şi medii de COVID-19.
(sursa: Mediafax)