x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Festivalul Internațional de Film Ecologist ”EcoFest 2023” a ajuns la ediția a XIII-a

Festivalul Internațional de Film Ecologist ”EcoFest 2023” a ajuns la ediția a XIII-a

de Redacția Jurnalul    |    10 Oct 2023   •   13:42
Festivalul Internațional de Film Ecologist ”EcoFest 2023” a ajuns la ediția a XIII-a

Pe tot parcursul acestei săptămâni, orașul Bragadiru este gazda Festivalului Internațional de Film Ecologist ”EcoFest 2023” - „Pentru sănătatea Pământului”, aflat la ediția a XIII-a. Încă de la prima ediție, Festivalul Internațional de Film Ecologist s-a dorit a fi o șansă dată copiilor și tinerilor de a-și descoperi și pune în valoare latura artistică față de mediul înconjurător.

Aseară, la Casa de cultură Mihai Eminescu, din orașul Bragadiru a avut loc deschiderea oficială a festivalului în prezența ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a președintelui Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a inspectorului școlar județean, Adriana Stoica, profesori, elevi și alți invitați.

Președintele consiliul Județean Ilfov, Hubert Thuma s-a declarat surprins de câți tineri au fost prezenți încă din prima seara a Festivalului EcoFest 2023.

”Dacă sunteți aici, înseamnă că vă pasă de viitor. Dacă avem grijă de mediul înconjurător înseamnă că avem grijă de noi și de cei pe care îi iubim. Îmi doresc să trăiesc într-un județ verde, într-un județ curat”, a declarat Hubert Thuma, mulțumind organizatorilor și partenerilor pentru reușita acestui festival aflat la a XIII-a ediție.

Prezent la deschiderea oficială a Festivalului EcoFest, ministrul Mediului, Mircea Fechet s-a declarat încântat de prezența numeroasă a elevilor și a declarat că tema mediului este o temă extrem de importantă.

”Fie că discutăm despre schimbări climatice, fie că vorbim despre biodiversitate, fie că vorbim despre calitatea aerului sau despre apa pe care o bem, în fiecare zi este important să nu abandonăm acest subiect și să ne gândim că mediul înconjurător nu-i ceva ce am moștenit de la părinții noștri, ci e ceva ce am luat cu împrumut de la copiii noștri”.

La rândul său, vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu a ținut să mulțumească fiecărui copil prezent, fiecărui părinte, fiecărui cadru didactic.

”Cred că mediul înconjurător a devenit o temă extrem de importantă în contextul schimbărilor climatice, avem foarte multe fenomene meteo pe care nu ni le putem explica, avem incendii, avem inundații. Toate acestea pot fi prevenite doar cu implicarea fiecăruia dintre noi. Trebuie să iubim mai mult mediul, să fim mai atenți cu el și să reciclăm, să plantăm, să curățăm și să trăim într-o societate și într-o natură curată”.

Și directorul executiv al postului Antena 3 CNN, jurnalistul Adrian Ursu s-a declarat mulțumit de implicarea dascălilor în tot ceea ce înseamnă proiecte de mediu, ore speciale, excursii și activități extrașcolare.

”Felicit UZPR, felicit Asociația Inițiativa Ecologistă pentru faptul că au reușit să ajungă la a XIII-a ediție a unui festival într-o țară, care are minuni ce nu durează nici 3 zile, ei bine dar 13 ediții. Acest lucru înseamnă deja o performanță și îi felicit pe cineaștii care s-au înscris în această competiție pentru că au avut curajul să abordeze temele de mediu”.

Adriana Stoica, inspectorul Școlar Județean speră ca toți elevii înscriși în concurs să câștige premii, iar asistența să se bucure de activitățile școlare pregătite de elevi.

Nu în ultimul rând, președintele EcoFest România, Lavinia Șandru a declarat că oamenii sunt din ce în ce mai conștienți că resursele planetei se epuizează din cauza unui consum prea mare ce depășește logica economică.

”Festivalul EcoFest 2023 - Pentru sănătatea pământului a ajuns și în județul Ilfov, în orașul Bragadiru și mă bucur că toată lumea a dorit să se implice, ceea ce înseamnă că ne pasă. Peste o mie de elevi s-au înscris la concurs, un lucru minunat și de neașteptat că elevilor chiar le pasă de Pământ”, a mai declarat președintele festivalului.

Programul ediției 2023 va cuprinde două secțiuni de proiecții de filme cu tematică ecologistă, „Competiție” și „Panorama”.

Festivalul EcoFest este organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România împreună cu Consiliul Județean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Serviciul de Ambulantă București Ilfov, Primăria Bragadiru în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Antena 3 CNN și Inițiativa Ecologistă Europeană.

 

Parteneri media: Canal 33, Jurnalul, Gândul, Ziua News, DC News, News Impact, Tv Moldova și Ultima ora.

×
Subiecte în articol: EcoFest 2023 bragadiru