x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ediţie de Colecţie Vonda Shepard

Ediţie de Colecţie Vonda Shepard

02 Feb 2010   •   00:00
Ediţie de Colecţie Vonda Shepard

O poveste fascinantă a succesului Vondei Shepard şi un CD cu cele mai cunoscute melodii din serialul "Ally McBeal".



Cânţăreaţa americană Vonda Shepard, celebra interpretă din serialul "Ally McBeal", revine în România în prima parte a acestei luni, într-un turneu ce cuprinde patru oraşe importante: Cluj, Sibiu, Braşov şi Bucureşti. Luni, 8 februarie, Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional vă invită să descoperiţi o poveste captivantă, care o are în prim-plan pe Vonda Shepard, şi să ascultaţi un album de excepţie ce cuprinde melodii pe care, cu singuranţă, le veţi recunoaşte. Vonda Shepard a urcat pe o scenă reală la doar 14 ani, când, apreciată pentru vocea sa specială, a început să cânte în cluburile din Los Angeles. Primul său album a fost lansat în 1989 şi a cunoscut succesul cu hitul "Don't Cry, Ilene". Au urmat noi albume, însă colaborarea la realizarea serialului "Ally McBeal" avea să-i sporească succesul. "Unul dintre fanii ei, David Kelley, producător al unor seriale de televiziune, a decis să reflecte ghinioanele lui Ally prin intermediul cântecelor Vondei Shepard. Luni, 8 februarie, Ediţia de Colecţie vă dă întâlnire cu Vonda Shepard şi, de ce nu, cu Ally McBeal. Ediţia va fi însoţită de un album ce cuprinde piese excepţionale din repertoriul artistei americane.

×
Subiecte în articol: observator