În perioada 1 noiembrie-15 decembrie 2010 se va desfăşura în 11 oraşe al doilea ciclu al proiectului "Grow" pentru liceenii din anii terminali. Oraşele alese pentru derularea proiectului sunt Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Oradea, Piteşti, Târgu-Mureş, Sibiu, Suceava şi Timişoara.
Proiectul "Grow" îşi propune să pregătească tineri încrezători, cu o bună cunoaştere a slăbiciunilor şi a punctelor tari pe care le au şi care acţionează responsabil în luarea deciziilor profesionale şi personale, cu ajutorul unui pachet educativ şi de consiliere complementar educaţiei formale.
Primul ciclu al proiectului a fost dedicat elevilor de clasa a zecea şi a unsprezecea şi s-a desfăşurat în două serii, în perioada 26 iulie-3 septembrie 2010, adunând peste 450 de elevi participanţi din peste 15 oraşe, alături de 37 de studenţi internaţionali din 12 ţări, pasionaţi de training. Studenţii au venit special în România pentru a le oferi suportul şi o perspectivă internaţională elevilor participanţi.
"Selecţia participanţilor Grow se face pe baza interesului şi a motivaţiei liceenilor de a fi prezenţi la cursurile noastre. În plus, participanţii Grow trebuie să aibă un nivel standard de cunoaştere a limbii engleze pentru interactivitate crescută cu trainerii, studenţi internaţionali. În legătură cu liceele participante, acestea sunt în parteneriat cu AIESEC, în fiecare oraş, pentru desfăşurarea proiectului. În cazul în care liceele nu doresc exclusivitatea elevilor, la cursurile Grow pot lua parte şi tineri din alte zone", explică iniţiatorii proiectului.
Citește pe Antena3.ro