x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Efectele războiului: S-a prelungit programul la centrele de transfuzie sanguină din România

Efectele războiului: S-a prelungit programul la centrele de transfuzie sanguină din România

01 Mar 2022   •   18:00
Efectele războiului: S-a prelungit programul la centrele de transfuzie sanguină din România

Programul la centrele de transfuzie sanguină din România s-a prelungit pentru a le permite românilor să doneze sânge pentru persoanele din Ucraina.

Autoritățile române au decis să prelungească programul de funcționare de la toate centrele de transfuzie sanguină din România. Astfel, dacă până în prezent, recoltări de sânge se făceau doar până în jurul prânzului, de acum încolo donatorii vor fi primiți până la ora 17.00.

Măsura a fost luată pentru a-i încuraja pe români să doneze sânge pentru spitalele din România și pentru victimele războiului din Ucraina.

Totuși, prelungirea programului nu a produs efectele dorite. La centrul de Transfuzii Sanguine din Galați au fost doar 100 de donatori în ultimele două zile deși acțiunea a fost anunțată.

Potrivit reprezentanților centrului, doar pentru a acoperi necesarul de sânge al spitalelor din regiunea Galați este nevoie de minimum 80 de donatori în fiecare zi.

×