x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șeful Serviciului Acţiuni Speciale Iaşi reținut de DIICOT pentru protejarea activităţii unor contrabandişti

Șeful Serviciului Acţiuni Speciale Iaşi reținut de DIICOT pentru protejarea activităţii unor contrabandişti

29 Ian 2015   •   18:36
Șeful Serviciului Acţiuni Speciale Iaşi reținut de DIICOT pentru protejarea activităţii unor contrabandişti

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a dispus punerea la dispoziţie a comisarului Toader Roman, şeful Serviciului Acţiuni Speciale Iaşi, acţiunea survenind după ce în cursul dimineţii poliţistul a fost reţinut şi dus în cătuşe la audieri de procurorii DIICOT, el fiind suspectat de protejarea activităţii unor contrabandişti. 

 
Potrivit unui comunicat remis de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe numele comisarului Toader Roman a început pe data de 26 ianuarie o acţiune penală pentru infracţiunea de "omisiunea sesizării", în urma unor percheziţii domiciliare care au avut loc joi a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru "infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor". 
 
Conform documentului, în cursul acestei zile procurorii DIICOT şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au efectuat patru percheziţii în judeţul Iaşi. 
 
"În cauză exista suspiciunea rezonabilă că, pe perioada cercetărilor efectuate într-un dosar penal al DIICOT - Iaşi, numitul Toader Roman angajat în cadrul IPJ Iaşi, a ţinut legătura atât telefonic cât şi prin întâlniri directe cu inculpatul Cristian Doleanu, cercetat în dosarul DIICOT menţionat anterior, acesta din urmă furnizându-i date cu privire la momentele în care alte persoane urmau să primească marfă de contrabandă şi locurile de depozitare, primind asigurări din partea primului că îi va proteja activitatea de contrabandă. Pe timpul cercetărilor s-a stabilit faptul că inculpatul Doleanu a comunicat faţă de apropiaţii săi că are o persoană care îl va anunţa dacă urmează să mai fie efectuate percheziţii", se menţionează în comunicatul remis presei. 
 
Procurorii DIICOT îl suspectează pe şeful de la SAS Iaşi că a interogat direct, sau prin intermediul unor subordonaţi, bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne cu privire la persoanele despre care a primit informaţiile că se ocupa de preluarea sau depozitarea unor mărfuri de contrabandă. În cursul acestei zile, susţin procurorii în documentul de presă, cu ocazia punerii în executare a mandatului de percheziţie s-a constatat faptul că numitul Toader Roman a împrumutat o puşcă de vânătoare marca ZB unei alte persoane. 
 
"Facem precizarea ca pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedura penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", se mai menţionează în documentul de presă. 

×