x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elena Udrea: Batalia este pe viata si pe moarte. Mai am foarte multe lucruri de spus

Elena Udrea: Batalia este pe viata si pe moarte. Mai am foarte multe lucruri de spus

28 Mar 2017   •   19:05
Elena Udrea: Batalia este pe viata si pe moarte. Mai am foarte multe lucruri de spus

Elena Udrea a intervenit prin telefon la emisiunea La Ordinea Zilei si a facut mai multe declaratii despre condamnarea sa.

”Nu cred că din cauza mea au intrat oameni nevinovați în pușcărie. Faptul că am făcut parte dintr-o guvernare nu înseamnă că nu se pot face abuzuri împotriva mea. E adevărat că există dosare care se judecă corect, care sunt trimise înapoi, mai ales în ultimul an. Dosarul meu a fost pornit acum doi ani, când nici frunza nu mișca împotriva doamnei Kovesi. Din păcate mai sunt judecători care mai tremură în fața sistemului. Dacă în Gala Bute a avut loc vreo ilegalitate, vreo ilegalitate săvârșită de către Elena Udrea, de ce nu s-a descoperit încă din 2010, de când datează acest dosar? Dacă doamnei Kovesi i-a fost frică să mă acuze când statea cu mine la mese, acum trebuie să o credem, când este alt regim la putere? Astfel de situații nu se întâmplau când era Traian Băsescu la Cotroceni. Fratele fostului președinte a fost arestat când acesta era la Cotroceni. Doamnei Kovesi și sistemului nu le era frică, dacă au făcut asta. Eu vă asigur că niciodată, dacă ar fi fost altfel ar fi fost procurori care ar fi spus acum, sistemul se apăra pe sine. Dacă sistemul a decis să-l aresteze pe Voiculescu, nu pentru Băsescu a făcut-o. Eu mi-am asumat că poate nu știam care erau acțiunile sistemului, dar când mi-am dat seama de ce se întâmplă am ieșit și am spus public.Nu știam că sistemul format dintr-un general de Securitate, de SRI, șefa DNA, șefa ICCJ, încearcă să pună mâna pe putere. Notele SRI nu făceau referire la Elena Udrea. Dacă aveau vreo bănuială că eu am făcut ceva, de ce nu i-au spus nimic președintelui? Am văzut aceste note ale SRI. Informațiile care erau nu erau despre Udrea, ci despre acești oameni care făceau afaceri între ei. Declarațiile lor sunt folosite doar acestea ca probă împotriva mea. Vă promit că vom discuta aceste subiecte dacă mă invitați” a spus Elena Udrea.

 

Udrea afirmă că mai are ași în mânecă și amenință cu dezvăluiri despre judecătorii de caz.

”Consider că această sentință este abuzivă, că este o victorie de etapă a sistemului. Cred că judecătoarelor le-a luat atât timp să se gândească cum să dea pedepsele să cadă logic. Nu există nimic. Există o declarație a lui Nastasia că a primit o geantă. Pe această declarație eu am fost condamnată. Cred că la Nastasia s-a oprit, altfel nu îmi imaginez cum și-a făcut averea pe care o are. Bătălia este pe viață și pe moarte. Mai am foarte multe lucruri de spus, inclusiv despre cele care m-au judecat. Nu am vrut până acum să se considere că pun presiune pe completul de judecată” a mai spus Elena Udrea.

"E adevărat că s-a stabilit dinainte cine să îl judece pe Dan Voiculescu. Florian Coldea a ales acel complet, dar Voiculescu nu a fost executat politic. Președintele nu s-a amestecat. Dacă vreodată domnul Băsescu i-ar fi cerut lui Kovesi, sau lui Coldea, ceva, nu s-ar fi spus acum?”, a spus Elena Udrea la Antena 3.

"Chiria mea este platita de o firma la care sunt actionar"

×
Subiecte în articol: Elena Udrea