Consilierii locali din municipiul Vulcan i-au luat inapoi titlul de cetatean de onoare Elenei Udrea in urma cu cateva zile. Decizia a fost luata intr-o sedinta extraordinara, dupa ce consilierul local PNL, Alina Cirstoiu, a atacat in contencios administrativ prima decizie a CL Vulcan. Atunci alesii locali au decis prin vot deschis acordarea distinctiei pentru 34 de persoane, printre care si Elena Udrea.
De aceasta data votul a fost secret, iar 9 consilieri PDL au votat pentru acordarea titlului de cetatean de onoare, iar alti 9 s-au impotrivit. Alesii locali portocalii din municipiul Vulcan au dorit s-o declare pe Elena Udrea cetatean de onoare 'pentru investitiile facute in zona'. Probabil ca in opinia celor care au intocmit proiectul de hotarare de consiliu local, Elena Udrea a adus banii pentru celebra telegondola din Vulcan de la ea de acasa.
De altfel, viceprimarul orasului, Angela Stoica, presedinte al PDL Vulcan, a declarat presei locale: 'Propunerea ca doamna Elena Udrea sa primeasca acest titlu nu vine doar din partea PDL, ci si a altor partide si a societatii civile, pentru investitiile facute in zona'. In plus, primarul Gheorghe Ile este vicepresedinte al Biroului Permanent Judetean al PDL. Si ca sa isi dovedeasca slugarnicia pana la capat, administratia publica locala a asezat-o pe Elena Udrea in fruntea listei cu 34 de persoane care au fost propuse initial pentru conferirea titlului de cetatean de onoare.
Prima telegondola, inaugurata cu fast de catre Elena Udrea si sfintita de un sobor de preoti, este motivul pentru care trebuie sa primeasca titlul de cetatean de onoare. In telegondola, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a bagat aproape 33 de milioane de lei, fara TVA. Proiectul va continua. Se vor amenaja doua telescaune, mai multe instalatii de teleschi, cinci partii de schi, dar si tunuri de zapada. Statiunea se afla la o altitudine de 1.300 de metri si la sapte kilometri de municipiul Vulcan. Telegondola a fost inaugurata in data de 4 februarie, in prezenta Elenei Udrea.