Mai mulţi elevi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi marţi dimineaţă la Poliţia Capitalei, în dosarul privind suspiciunile de fraudare a bacalaureatului.
"Totul s-a petrecut aşa cum trebuia să se petreacă. Am fost întrebată ce s-a întâmplat la examen, dacă am dat bani, dacă n-am dat bani, dacă ne-a cerut cineva bani şi atât. Eu nu am auzit absolut nimic despre aceste lucruri", a declarat o elevă care a fost audiată timp de o oră. Ea a negat că s-ar fi făcut percheziţii în timpul examinării. "Nu în timpul examinării. Luni, la proba de la română, au venit în şcoală (n.r. - Poliţia), ne-au percheziţionat... Nu ne-a agresat nimeni, nu ne-a jignit nimeni, însă la următorul examen nu ne-am mai putut concentra, pentru că nu ştiam dacă intrăm sau nu în examen", a mai spus eleva, potrivit Agerpres.
Luni au fost audiaţi la Poliţia Capitalei 35 de elevi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", au declarat pentru Agerpres oficiali ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB). Potrivit acestora, în total 45 de elevi au fost citaţi pentru a fi audiaţi luni, pentru marţi fiind citaţi aproximativ 30 de elevi.
Procurorul general al României a solicitat vineri conducerii PTB clarificări cu privire la aspectele prezentate în spaţiul public ca fiind contradictorii în cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic "Dimitrie Bolintineanu".
Bogdan Staicu, şeful Secţiei Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a precizat vineri că în cazul elevilor audiaţi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost întocmite procese-verbale de citare, şi nu mandate de aducere.
"Au fost întocmite procese-verbale de citare în care s-a convenit data audierii. La acest moment la Poliţia Capitalei se fac audieri. Sunt şapte procurori de la Parchetul Capitalei prezenţi acolo. Şi-au exprimat dorinţa de a fi audiaţi azi circa 20 de elevi, deja zece sunt implicaţi în audieri. Pentru ceilalţi s-au întocmit procese-verbale de citare şi vor fi audiaţi în zilele următoare, începând de sâmbătă, cu o pauză duminică, procesul continuând luni, astfel încât să putem să îi audiem pe toţi în legătură cu faptele descoperite de noi", informa Staicu pe 5 iulie.