x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elton John dă în judecată publicaţia The Times

Elton John dă în judecată publicaţia The Times

08 Aug 2012   •   11:12
Elton John dă în judecată publicaţia The Times

Elton John a anuntat ca va da in judecata publicatia The Times, din cauza unui articol pe care starul britanic il considera "inadecvat", intrucat numele sau a fost asociat in mod fals in acel text cu o serie de proceduri imorale de evitare a platii impozitelor, informeaza bbc.co.uk.
Intr-un articol intitulat "Secretele celor care evita sa plateasca taxe", publicatia The Times sustine ca Patrick McKenna, directorul companiei Ingenious Media, este fostul contabil al cantaretului Elton John.
Potrivit documentelor depuse de avocatii starului la Inalta Curte din Londra, acel articol a lasat sa se inteleaga faptul ca Elton John ar fi fost sfatuit sa evite sa plateasca taxele si impozitele.
The Times a publicat deja o erata, in care a recunoscut faptul ca Patrick McKenna nu a fost niciodata contabilul cantaretului Elton John.
Avocatii starului au considerat insa ca acea erata, publicata pe 22 iunie, a fost "complet inadecvata".
Avocatii spun ca erata in cauza, publicata sub forma unui text de patru randuri, nu a avut nici pe departe acelasi impact cu articolul originar, care a aparut atat pe prima pagina, cat si pe pagina a sasea a publicatiei The Times. Ei sustin, totodata, ca erata "a ignorat in mod deliberat impactul defaimator" al articolului original.
Avocatul William McCormick a declarat ca Elton John este ingrijorat din cauza efectului pe care articolul din The Times ar putea sa il aiba asupra activitatilor sale de caritate.
"Acele afirmatii sunt deosebit de daunatoare pentru reputatia reclamantului, in domeniul actiunilor de strangere de fonduri in scopuri caritabile", a declarat avocatul britanic.
Avocatii artistului mai spun ca acel articol "a adus atingeri grave reputatiei sale si i-a provocat multa suferinta si jena". Ei solicita despagubiri pentru "insultele si pagubele" ce au fost aduse clientului lor.
In articolul original, publicat pe 21 iunie, The Times a analizat pe larg procedurile folosite de compania Ingenious Media, condusa de Patrick McKenna, care obisnuieste sa incheie diverse parteneriate de finantare cu producatori din lumea filmului.
Luna trecuta, The Times a tinut sa clarifice aceasta situatie: "Am fost rugati sa clarificam faptul ca parteneriatele de finantare incheiate cu producatorii din lumea filmului de Ingenious Media, al carei director general este Patrick McKenna, nu includ astfel de scheme financiare si nu sunt asociate cu procedurile de deplasare in strainatate a capitalului pentru a evita plata taxelor. Nu am intentionat sa sugeram acest lucru si suntem bucurosi ca putem sa ne clarificam pozitia".
Intr-o cariera de aproape cinci decenii, Elton John a reusit sa vanda peste 250 de milioane de albume in toata lumea si a avut peste 50 de hituri Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cantareti ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii in anii '70, cu sapte albume consecutive No. 1 in Statele Unite si sase single-uri No. 1.
Elton John apare cu regularitate in Topul 10 al celor mai bogati artisti britanici. In 2011, averea lui era estimata la aproximativ 195 de milioane de lire sterline.

Mediafax

×