x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elveţia promite 150.000 de franci celor care vor pirata votul său electronic

Elveţia promite 150.000 de franci celor care vor pirata votul său electronic

08 Feb 2019   •   18:49
Elveţia promite 150.000 de franci celor care vor pirata votul său electronic

Elveţia a lansat joi o provocare hackerilor care vor reuşi să pirateze sistemul său de vot electronic de nouă generaţie, oferind ca premiu o recompensă în valoare totală de 150.000 de franci elveţieni (aproximativ 132.000 de euro), potrivit France Presse.

Cancelaria federală anunţă că un fals scrutin va fi organizat din 25 februarie până în 24 martie şi invită geniile informatice doritoare să-şi exercite talentul să se înscrie pe site-ul https://onlinevote-pit.ch.

Acestea vor putea "încerca să manipuleze sufragii, să citească sufragiile exprimate, să violeze secretul votului şi să scoată din funcţiune sau să ocolească dispozitivele de securitate care protejează atât sufragiile, cât şi datele asociate securităţii", precizează comunicatul Cancelariei.

Suma recompensei va depinde de capacitatea de intruziune a fiecărui hacker.

Premiul cel mare, în valoare de 50.000 de franci elveţieni, va reveni celui care va reuşi să manipuleze sufragii, fără a fi detectat. Încălcarea secretului votului va fi recompensată prin 10.000 de franci elveţieni, în timp ce acela care va distruge urna electronică va câştiga 5.000 de franci elveţieni.

Autorităţile elveţiene intenţionează prin această iniţiativă să se asigure de securitatea sistemului de vot electronic.

Frecvent solicitate prin referendumuri şi iniţiative populare care formează baza democraţiei elveţiene, alegătorii din Ţara Cantoanelor preferă să voteze în cea mai mare parte cu mai multe săptămâni în avans prin corespondenţă şi din ce în ce mai mult prin poşta electronică, deşi câteva birouri de vot sunt deschise timp de câteva ore în zilele scrutinului.

Votul electronic în Elveţia este în fază de testare din 2004 în unele cantoane, acestea fiind responsabile de organizarea scrutinelor. De atunci, un total de 15 cantoane au permis unei părţi a alegătorilor lor să voteze electronic în cursul a peste 300 de teste reuşite, potrivit autorităţilor de la Berna.

În prezent, 10 din cele 26 de cantoane propun ca votul electronic să fie testat în continuare. Dar guvernul a lansat la sfârşitul anului 2018 o procedură în vederea finalizării acestei etape de testare şi pentru "a face din votul electronic cel de-al treilea canal de votare". Această procedură ar urma să dureze cel puţin doi ani. AGERPRES

×
Subiecte în articol: elvetia vot hackeri 150.000 franci