Ieri, WWF-Australia şi-a făcut publică poziţia privind incendiile devastatoare care au afectat atât populaţia ţării, cât şi flora şi fauna. Conform ultimelor estimări, flăcările au pârjolit 8,4 milioane de hectare şi au ucis, în mod direct sau indirect, peste un miliard de vietăţi.
Brusa a început să ardă din septembrie anul trecut, din cauza temperaturilor record şi lunilor de secetă severă. Focurile s-au intensificat în ultima săptămână şi au distrus habitatul natural pentru milioane şi milioane de vietăţi. Pădurilor le vor trebui decenii întregi ca să se regenereze, şi e posibil ca multe specii din insula Kangaroo Island, în Australia de Sud, să se afle în pragul extincţiei. Ministerul australian al mediului, Sussan Ley, estimează că circa 30 % din populaţia de koala - adică, 8.400 de indivizi - au pierit în flăcări, ceea ce înseamnă enorm pentru o specie care era deja ameninţată cu dispariţia.
Cei de la WWF-Australia mai spun că schimbările climatice nu produc focurile de brusă, dar le pot înrăutăţi: „Trebuie să facem cu toţii câte puţin pentru a proteja planeta de dezastrul climatic”.
Anul trecut, WWF-Australia a lansat un plan ambiţios, prin care se doreşte salvarea şi plantarea a două miliarde de copaci până în 2030.