x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Evazionişti arestaţi după ce au comercializat pe piaţa neagră motorină Euro 5

Evazionişti arestaţi după ce au comercializat pe piaţa neagră motorină Euro 5

de Violeta Fotache    |    18 Ian 2011   •   18:15

Şi-au cesionat firma unui individ-tampon/paravan, Florin Ciocoiu, dar au continuat să desfăşoare activităţi ca reprezentanţi ai acesteia. Cesionarii Costel Iordache şi Tudor Boteanu s-au dat mari producători de "Petrotex”, folosindu-se de autorizaţia de antrepozit fiscal de producţie pentru acest produs finit. Aşa au achiziţionat de la firme din România şi Bulgaria, în perioada iulie-august 2010, diverse cantităţi de motorină Euro 5 (aflată în regim suspensiv de plată a accizei) precum şi păcură. Însă în loc să producă "Petrotex”, cei doi indivizi au comercializat pe piaţa neagră combustibilul achiziţionat prin minciună şi falsuri. Să se "acopere” au folosit-o pe Viorica Cristea, contabila societăţii. Cu ajutorul acesteai au justificat sumele de bani obţinute din vânzarea combustibilului menţionând în actele contabile operaţiuni de comerţ ficitme cu firme fantomă. Prin neplata accizei, ei au cauzat la bugetul consolidat al statului o pagubă de aproximativ 800.000 de euro. Primul arestat a fost cel căruia i s-a cesionat firma, Florin Ciocoi, săltat de autorităţi la 15 decembrie 2010. Ceilalţi trei, Costel Iordache, Tudor Boteanu şi Viorica Cristea, au fost marţi reţinuţi de procurorii Parchetului Capitalei şi duşi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă. Ei sunt acuzaţi pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, livrarea de produse energetice din antrepozite fiscale fără deţinerea documentului de plată care să ateste virarea către bugetul de stat a valorii accizei aferente, fals intelectual şi spălare de bani. Tribunalul Bucureşti a decis marţi după-amiază să-i aresteze preventiv pentru 29 de zile, după cum ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, procurorul Bogdan Staicu.

×