x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EVAZIUNE de sute de milioane de dolari cu VIDEOCHAT. Percheziţii de amploare în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară

EVAZIUNE de sute de milioane de dolari cu VIDEOCHAT. Percheziţii de amploare în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară

17 Mar 2015   •   12:24
EVAZIUNE de sute de milioane de dolari cu VIDEOCHAT. Percheziţii de amploare în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară

Autorităţile au făcut 93 de percheziții domiciliare pentru destructurarea a patru grupări infracționale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, în domeniul prestării de servicii de tip "videochat", informează Poliţia Română.

Descinderile au avut loc în municipiul București și în județele Buzău, Bacău, Sibiu, Timiș și Ilfov. Poliţiştii vor pune în executare 9 mandate de aducere, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, prin conturile deschise la 2 societăţi bancare, persoanele bănuite ar fi efectuat operaţiuni financiare de peste 300.000.000 de dolari americani.

În plus, este cercetată şi o societate de tip ,,off shore", care ar fi intermediat plăţi externe şi care ar fi ajutat membrii grupărilor la sustragerea de la plata impozitelor aferente veniturilor obţinute pe teritoriul României.

Autorităţile vor institui sechestru asigurator asupra a peste 15.000.000 de dolari americani, aflați în conturile bancare ale persoanelor bănuite, precum și asupra a 5 locuințe și 6 autoturisme.

Activitățile se desfăşoară în patru dosare penale, instrumentate de polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice și Direcției de Investigații Criminale - Inspectoratul General al Poliției Române, sub conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

×