x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EXCLUSIV. Parlamentarele, paravan de imunitate . Evazioniști și cercetați candidează pentru Parlament

EXCLUSIV. Parlamentarele, paravan de imunitate . Evazioniști și cercetați candidează pentru Parlament

de Irina Ciobanu    |    03 Dec 2012   •   12:56
EXCLUSIV. Parlamentarele, paravan de imunitate . Evazioniști și cercetați candidează pentru Parlament

Mai mulți politicieni și oameni de afaceri timișoreni, care au probleme financiare sau legale, aflați în vizorul DNA sau al Curții de Conturi candidează pentru un post de parlamentar. Asta în speranța că, odată aleși, imunitatea parlamentară îi poate scăpa de ingineriile financiare sau ilegalitățile pentru care au intrat în atenția organelor de control și cercetare penală sau a creditorilor.

Campanie cu faliment și pâine,  pe banii contribuabilului

Cel mai notoriu este candidatul la deputăție Ovidiu Ciuhandu, consilier local din partea PDL Timișoara, acționar principal în nouă firme, majoritatea în insolvență sau în pragul falimentului. Cea mai cunoscută este SC Scalini SRL, firma de panificație prin care Ciuhandu își face reclamă pe mash-uri imense, ce costă de mii de euro, pe fațade de blocuri și firme. Sub pretextul promovării “ pâinii bavareze“, acesta și-a început campania de afișaje încă din luna mai, iar în noiembrie a mai adăugta doar sloganele electorale și sigla ARD. Mai mult, încă din luna octombrie acesta a început să împartă locuitorilor din colegiul IV Timișoara, unde candidează, pâini gratuite livrate la ușă, pâini pe a căror ambalaj erau fotografii cu persoana sa și mesaje electorale. Fapt vizavi de care Biroul Electoral județean Timiș nu s-a sesizat deloc. Specialiștii mai multor firme publicitare au evaluat campania de afișaje outdoor, postere și alte tipărituri electorale la peste 30 de mii de euro. Asta în condițiile în care, firma de panificație cu care Ovidiu Ciuhandu își face campanie electorală ilegală, distribuind pâine gratis, a intrat în faliment, cu datorii de peste 24,6 milioane de lei. De altfel, cele nouă firme ale lui Ovidiu Ciuhandu au acumulat creanțe și datorii către statul român și către terți în valoarea totală de 62,8 milioane de lei, echivalentul a 13,9 milioane de euro. Culmea ste că, deși este consilier local la Timișoara de 9 ani, fiind în al treilea mandat, acesta nu a avut nici o inițiativă personală pentru timișoreni, acum a descoperit problemele timișorenilor, furând temele de campanie ale contracandidaților săi.

În 2002, Pencoop, fosta “ cooperație de stat“, ulterior controlată de către președintele PDl Timiș, Constantin Ostaficiuc și de către Tiberiu Lelescu și el lider al aceluiași partir, a vândut pe nimic o clădire imensă firmei de imobiliare a lui Ovidiu Ciuhandu, liderul grupului PDL din Consiliul Local Timişoara. Folosindu-se de prezența unui decedat în consiliul de administrație al Pencoop și printr-o inginerie financiară, clădirea de 12 mii de emtri pătrația fost evaluată în acte la... nici 100.000 de dolari, cu toate că, în zona în care se află acest imobil, metrul pătrat construit se vindea cu peste 1.500 dolari. În condițiile în care valoarea reală a complexului era, la acel moment evaluată la circa 18 milioane de dolari! Tunul s-a concretizat prin închirierea unui spațiu pentru un magazin care vindea produse etnobotanice. Firma lui Ovidiu Ciuhandu a găsit o soluţie rapidă şi eficientă de valorificare a altei părți din clădire, închiriată pentru 8.000 de euro pe lună  Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, condusă tot de către un director PDL.  Aceasta în condițiile în care aceeași agenție s-a mutat în sediul cu chiria de 8.000 de euro pe lună, deși până atunci stătea tot în chirie la Direcția Apelor Banat pentru 8000 de lei vechi pe metru pătrat. Toate acestea pentru ca sumele să intre în buzunarele actualului candidat ARD la Camera Deputaților, Ovidiu Ciuhandu și a șefilor săi cu care a reușit să pună mâna pe clădirea Pencoop: Constantin Ostaficiuc și Tiberiu Lelescu.

Decont de 1000 de euro pe lună pentru cabinet parlamentar fantomă

Maria Barna, proaspăt deputat PP-DD și candidat al aceluiași partid la alegerile din 9 decembrie, a intrat în palrlament rpin redistribuire, din partea PSD în anul 2008. Pe 14 aprilie 2010, aceasta își dă demisia din PSD și se alătură grupului de parlamentari independenți, iar ulterior intră în grupul progresist. Din aprilie 2010 și până pe 8 noiembrie 2012, adică exact în timpul actualei campanii electorale, pe pagina de internet a Camerei Deputaților, cabinetul acesteia din Timișoara figura la adresa de pe strada Miresei, numărul  1.  Numai că aici, surpriză! La adresa declarată funcționează o firmă de vânzări auto, una de mobilă și un restaurant. Nici umră de cabinet parlamentar. “ Doamna deputat Barna nu a avut niciodată vreun contract scris sau măcar înțelegere verbală să aibă cabinet în complexul nostru de clădiri. Aici nua fost niciodată cabinet parlamentar“, a declarat pentru Jurnalul Național, unul dintre administratorii clădirii de pe strada Miresei numărul 1. Pe 8 noiembrie, proaspăt deputat PP-DD, traseista Maria Barna își schimbă adresa cabientului, tot pe site-ul Camerei Deputaților pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, numărul 10. Un simplu calcul arată că timp de 31 de luni, adică doi ani și jumătate, deputatul Maria Barna și-a decontat în medie, conform datelor de la Camera Deputaților,  4 400 de lei pe lună pentru biroul parlamentar din teritoriu, bani de chirie și cheltuieli conexe. Adică, un decont fals și neacoperit cu acte legale, în sumă totală de 136 de mii de lei, adică peste 30 de mii de euro. Bani făcuți în 31 de luni, pe traseul de la PSD la PP-DD, trecând prin UNPR.

Chiloți, avioane, spionaj ilegal

Cornel Sămărtinean este și el candidat din partea ARD pentru un fotoliu de deputat de Timiș pe colegiul I. Acesta s-a remarcat prin numirea sa ca director al Aeroprotului Internațional Timișoara, pe care a reușit să îl aducă în pragul falimentului și să îl transforme în feudă personală, în doi ani de directorat. Sămărtinean visează la imunitate parlamentară, el fiind cercetat pentru gestionarea frauduloasă a unor contracte de achiziții pe aeroport, închirieri de spații către deputatul PDL Alin Popoviciu, prin firma vărului acestuia, procese cu angajații dați afară abuziv și plângeri penale pentru că a montat ilegal în aeroport dispozitive înregistaraudio-video, cu care își spiona angajații. Fost manager al unei firme de lenjerie intimă, cadou de campanie impărțit înclusiv alegătoarelor octogenare, Sămărtinean face obiectul mai multor cercetări ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cercetări ale DNA pentru contracte cu Nelu Iordache, aptron al Blue Air și alte abuzuri constatate într-un raport al Curții de Conturi. Prejudiciul total nu a putut fi estimat momentan, dar este apreciat la câteva milioane de euro. Cel mai recent raport al Curții de Conturi a consemnat ilegalități și artificii financiare prin contracte false, abuzuri asupra angajaților, toate petrecute în perioada 10 ianuarie 2010 – 18 iunie 2012. Adică exact perioada în care PDL a numit la conducerea Aeroportului Internațional Timișoara un fost manager de firmă de ciorapi, Cornel Sămărtinean. Curtea de Conturi nu a reușit să adune încă toate prejudiciile financiare cauzate de managementul defectuos al lui Sămărtinean și al apropiaților, însă prejudiciul este estimat la peste 3 milioane de euro. în această poveste cu iz penal apare și numele deputatului PDL de Timis, Alin Popoviciu, "abonat” la diverse contracte prin care Regionala CFR sau aeroportul au fost păgubite. Instituția a confirmat, în urma controlului, toate ilegalitățile grupării Sămărtinean – Popoviciu. în perioada în care aeroportul era condus de pedelistul Cornel Sămărtinean, asociat în afaceri cu deputatul Alin Popoviciu și cu fiica lui Constantin Ostaficiuc, președinte al PDL Timiș, cele mai bune spații comerciale au ajuns la firma verișorului lui Popoviciu la prețuri mult mai mici decât chiriile plătite anterior. Operațiunea de acaparare a spațiilor a fost mascată prin două pseudo-licitații la care au participat aceleași trei firme cu legături între ele, iar una dintre licitații nici măcar nu a fost anunțată oficial. Ulterior, s-a falsificat de către conducerea aeroportului, în frunte cu Sămărtinean, contractul de închiriere pentru a se prelungi perioada de închiriere a spațiilor.
Controlul Curții de Conturi a mai scos la iveală și alte ilegalități legate de licitațiile trucate: la numărul de înregistrare consemnat în procesul verbal de deschidere ca fiind a ofertei Trinvest Bakery SRL, firma verișorului lui Popoviciu, în registrul de intrare -ieșire este inregistrat alt document "SC ofertă – licitație – spălătorie auto”, iar la cea de-a doua licitație numerele de înregistrate ale ofertelor au fost date în fals in procesul verbal de licitație – nu au putut fi prezentate ofertele celorlalte două firme care apar în procesul-verbal al licitației. Nici măcar documentația depusă de firma vărului lui Popoviciu nu a fost completă. Pe lângă necompletarea datelor cu privire la cifra de afaceri din ultimii trei ani, firma lui Cristian Iga nu a depus nici proiectul de amenajare a spațiului, confirmându-se astfel că amenajarea spațiului tot din banii aeroportului a fost premeditată. Suprafața inchiriată pentru unul dintre spații a fost subdimensionată la 80 mp față de 160 mp. De asemenea, controlul a confirmat falsificarea contractului prin prelungirea duratei de închiriere. Auditorii au constatat că prețul de pornire al licitațiilor a plecat de la unul subevaluat – 30 de euro/mp, deși prețul minim de la care trebuia să se înceapă era de 50 euro, conform unei hotărâri AGA din 2005.

Alți candidați care încearcă să se ascundă după paravanul imunității parlamentare, dacă ar câștiga alegerile pe diverse colegii din județul Timiș, sunt deputatul Alin Popoviciu, ale cărui firme sunt și ele în vizorul autorităților de control pentru prejudicii de oridnul sutelor de mii de euro sau Petru Roman, actualul primar al orașului Deta, care și-a însușit prin fals o csă retrocedată mosștenitorilor de drept și s-a consacrat prin scandalurile cu violență, săbii și uz de armă în care au fost implicați cei doi fii ai săi.

Candidatul Suciu, sabotat de haita lui Blaga

Desigur, cea mai interesantă candidatură din Timiș, este cea a “buldogului“ Vasile Blaga, din partea ARD, care își încearcă norocul pentru Senat  pe colegiul 3 Sânnicolau Mare, ultimul bastion portocaliu rămas în picioare în întregul județ. Blaga își încearcă norocul în Timiș, după ce a intra în dizgrația lui Traian Băsescu și s-a compromis în județul natal Bihor și în cel vein, Hunedoara, în special prin monpolizarea serviciilor private de pază și ambulanță, prin firma Axis Corporate Security, pe care o controloează indirect prin ginerele său. Cele mai amri contracte au fost liuate cu japca de la firm mai mici din Hunedoara, Timiș, Arad și Bihor, chiar în perioada când Blaga era ministru al administrației și internelor. Aproape absent î n actuala campanie electorală din Timiș, Blaga are veritabile comandouri de campanie, cu care intimidează alegătorii din comunele și orașele din colegiu și sabotează campania contracandidaților săi direcți, în special candidatura lui Marcel Suciu, contracandidatul său din partea USL, un om foarte popular în acest colegiu, dominat până acum de PDL, însă care conform sondajelor optează pentru candidatul USL, Marcel Suciu, mai puțin cunoscut dar neimplicat în scandaluri și inginerii financiare, precum Vasile Blaga.


×
Subiecte în articol: parlament candidati