---------------------------------------
Un bărbat de 35 de ani a fost găsit mort, în faţa blocului în care locuieşte, din municipiul Piteşti, martorii susţinând că acesta a fost împuşcat, cel mai probabil, cu şase focuri de armă.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, incidentul a avut loc în cartierul piteştean Prundu, el fiind anunţat de către un localnic la serviciul unic de urgenţă 112, care a spus că s-au tras şase focuri de armă.
"A fost raportat un incident la 112, ne-am deplasat la faţa locului, unde s-au tras focuri de armă. Bărbatul avea între 30 şi 35 de ani, nu s-a stabilit identitatea lui, sunt câteva cartuşe în jurul cadavrului. Ancheta este în desfăşurare", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu, citat de Mediafax.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş pentru a încerca salvarea bărbatului, însă acesta era decedat.
"Este vorba despte un bărbat de 30 - 35 de ani, cu multiple plăgi împuşcate în torace şi membre. Nu a mai putut fi salvat, fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală şi transportat la morga din Piteşti în vederea efectuării necropsiei", a declarat doctorul Adriana Tocaci, de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Argeş.
Bărbatul care a sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112 a declarat că a auzit cel puţin şase focuri de armă, iar cel care a tras a fugit imediat, existând suspiciunea unei răzbunări sau a unei reglări de conturi.
Bărbatul împuşcat, care avea în jur de 35 de ani, locuia singur într-un apartament din blocul în faţa căruia a fost împuşcat.
Citește pe Antena3.ro