x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Experienţa unui pacient cu COVID-19, care a filmat cum bolnavii sunt tratați pe hol, la „Matei Balș”

Experienţa unui pacient cu COVID-19, care a filmat cum bolnavii sunt tratați pe hol, la „Matei Balș”

25 Noi 2020   •   20:53
Experienţa unui pacient cu COVID-19, care a filmat cum bolnavii sunt tratați pe hol, la „Matei Balș”

Constantin Ifteme, medicul veterinar infectat cu SARS-CoV-2, care a realizat imaginile cu bolnavii tratați pe holuri, pe scaune sau paturi de campanie, la Spitalul „Matei Balș” din Capitală, povestește experienţa sa de pacient COVID-19 și spune că 20 de minute nimeni nu a răspuns la 112.

Imaginile cu zeci de pacienţi care aşteaptă ore în şir pe holuri, pe paturi de campanie, cu oxigen, să se elibereze un pat și să poată fi internaţi la Spitalul „Matei Balș”, din Capitală, sau să fie transferaţi într-un spital în care mai pot fi trataţi, au fost realizate de Ifteme, care a ajuns la unitatea medicală ca pacient.

Povestea lui Ifteme începe de când a sunat la 112, de pe două numere de telefon, fără ca nimeni să îi răspundă.

„Iniţial am sunat la 112 o dată, apoi am sunat de pe un alt telefon, nu mi-au răspuns la niciun apel. M-au sunat, într-adevăr, la 20 de minute, dar gândiţi-vă că 112 nu este doar pentru ambulanţă, este pentru un accident, este pentru pompieri, SMURD. Dacă 20 de minute nu răspunzi, se pot întâmpla tragedii. Vedeţi tragedia Caracal, vedeţi tragedia acum, mai recent, la Piatra Neamţ”, spune Constatin Ifteme.

Medicul veterinar bolnav nu a ajuns de la început la „Matei Balş”, ci la spitalul modular de la Chitila, unde ajung majoritatea celor din Bucureşti care sună la ambulanţă.

La spitalul modular, însă, bolnavii nu primesc tratament, sunt doar investigaţi, iar investigaţiile se fac dimineaţa. Cei care ajung noaptea acolo, stau în frig până începe programul, dimineața.

„Nu m-am întâlnit cu niciun medic, doar semnezi formularistici, aproximativ 30-40 de pagini. Nu poţi să îl numeşti spital. E un ambulator pentru imagistică şi pentru analize. Eu, medicul, am stat cinci şase ore acolo şi nu l-am văzut. Am vorbit la telefon în momentul în care m-am hotărât să plec. Gândiţi-vă, într-o astfel de hală, unde totul e înconjurat de cartoane, dacă s-ar propaga un incendiu acolo, ar fi o tragedie. O parte din uşile de incendiu erau legate cu lanţuri”, povesteşte el.

Constantin Ifteme a ajuns acasă, dar, pentru că tot nu se simţea bine, a sunat a doua zi din nou la salvare.

De această dată a ajuns la Spitalul „Matei Balş”, de unde a şi transmis imaginile.

A stat o zi întreagă la camera de gardă, ca să primească rezultatele radiografiilor şi spune că, deşi a mers la spital pentru că nu se simţea bine, starea lui era printre cele mai bune de la cameră de gardă și a încercat, cât de mult a putut, să îi ajute pe medicii de acolo.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Institulul Matei Balș