x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Exporturile de produse din tutun au crescut în 2022 cu peste 140 mil. euro an/an, la 1,5 mld. euro

Exporturile de produse din tutun au crescut în 2022 cu peste 140 mil. euro an/an, la 1,5 mld. euro

de Redacția Jurnalul    |    16 Iun 2023   •   15:15
Exporturile de produse din tutun au crescut în 2022 cu peste 140 mil. euro an/an, la 1,5 mld. euro

Valoarea totală a exporturilor de produse din tutun prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produse din tutun încălzit, a fost de 1,48 de miliarde de euro în 2022, reprezentând o creştere de 140 de milioane de euro faţă de anul anterior, potrivit datelor recent publicate de INS.

În paralel, valoarea totală a importurilor de tutun brut şi prelucrat în 2022 a fost de circa 375 de milioane euro, menţinând contribuţia pozitivă a sectorului tutunului la balanţa comercială a României la o valoare de peste 1,1 miliarde de euro, spun oficialii BAT România, cel mai mare jucător de pe piaţa locală a tutunului.

Compania exportă circa 70% din volumele produse la Ploieşti, unde se află a doua cea mai mare fabrică din Europa a grupului, şi unde s-au investit până în prezent peste 500 de milioane de euro.

„BAT a investit peste 500 de milioane de euro în dezvoltarea permanentă a tehnologiei şi a liniilor de producţie din fabrica noastră din Ploieşti, iar în prezent circa 70% din produsele fabricate aici pleacă anual către export. Tot aici, BAT Investment (fabrica BAT Ploieşti) susţine direct circa 1.000 de locuri de muncă şi investiţii indirecte semnificative. Rămânem un partener strategic în dezvoltarea economică a ţării, inclusiv prin aportul la menţinerea echilibrului balanţei comerciale, prin contribuţiile importante din taxe şi impozite la bugetul de stat, cât şi prin investiţiile susţinute în dezvoltarea afacerii noastre în România”, explică Ileana Dumitru, Directorul juridic şi relaţii publice al Ariei Europa de Sud-Est din cadrul BAT.

Conform Ziarului Financiar, volumul exporturilor produselor din tutun s-a triplat în ultimii zece ani, de la 474 milioane de euro în anul 2012 la un volum total de aproape 1,5 miliarde de euro la nivelul anului trecut.

Potrivit INS, în 2022 produsele din tutun au reprezentat circa 43% din totalul exporturilor de produse alimentare, băuturi şi tutun.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: exporturi tutun