x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Expoziţie: Mănuşa lui Gagarin, praf de pe lună şi echipamente de pe Sputnik şi Apollo

Expoziţie: Mănuşa lui Gagarin, praf de pe lună şi echipamente de pe Sputnik şi Apollo

de Sebastian S. Eduard    |    01 Noi 2012   •   14:09
Expoziţie: Mănuşa lui Gagarin, praf de pe lună şi echipamente de pe Sputnik şi Apollo
Sursa foto: Sebastian S. Eduard

Cea mai mare colecţie de obiecte folosite în misiuni spaţiale, certificată de Guinness World Records, este prezentată în premieră în România, începând de astăzi şi până la 11 noiembrie, în centrul comercial bucureştean Iris Titan Shopping Center (Hipermarketul Auchan Titan).

Echipamente originale din spaţiu, utilizate în celebre programe spaţiale europene, americane şi ruseşti, precum Sputnik, Explorer şi Apollo fac deliciul vizitatorilor alături de costumul de zbor al cvadruplului cosmonaut rus Iuri Usaciov, o mănuşă a lui Iuri Gagarin şi alte obiecte ce ţin de viaţa în spaţiu - hrană, băutură, igienă, dormit , roci şi praf selenar.

Colecţia adusă la bucureşti este o mică parte din cea a germanului Tasillo Romisch care numără peste 93.000 d e obiecte şi cu care, dealtfel, a intrat în Cartea Recordurilor. Tasillo Romisch, fondator al Space Service International, este persoana la care poţi apela cu încredere dacă vrei să organizezi o excursie la Cape Canaveral sau Baikonur. De asemenea, dacă vrei o fotografie din spaţiu, realizată special pentru tine, cu autograful original al unui cosmonaut, se poate aranja – evident pentru un preţ.

Expoziţia "Cosmos 2012 - Mit şi adevăr", la care accesul este gratuit, este un program educaţional, care are scopul de a prezenta vizitatorilor istoria celor mai importante programe spaţiale şi de a face diferenţa între mit şi ceea ce înseamnă cu adevărat cosmosul.

Astfel, zilnic, între orele 10.30 şi 18.00, vor fi organizate tururi cu ghizi specializaţi: dimineţile de luni până vineri vor fi dedicate copiilor şi eleviilor, iar după-amiaza şi în weekend, tururile vor continua cu cei care s-au înscris în program la www.iristitan.ro/inscrieri_evenimente.html sau la info desk-ul din centrul comercial.

×
Subiecte în articol: expozitie stiinta cosmos