Extemporal la potop

Clasa a VII-a de la scoala din Foeni, satul timisean distrus de ape, a dat ieri teza la Limba si literatura romana. Tema: inundatiile.

CONDITII. La Foeni, copiii se duc la scoala in remorca unui tractor. Ieri, cei din clasa a VII-a au dat teza la Limba romana, povestind prin ce au trecut

La scoala din Foeni invatau aproape 200 de copii. Acum mai trec pragul scolii doar 78. Ceilalti merg la scoala in localitatile in care au fost cazati dupa ce au ramas fara adapost.

Clasa a VII-a de la scoala din Foeni, satul distrus de ape, a dat ieri teza la Limba si literatura romana. Tema: inundatiile. Inceput, cuprins si incheiere. Din momentul in care au aflat la scoala ca digul s-a rupt si ca apa vine spre ei pana ieri. Acestea sunt gandurile unor copii de 13 ani, cu sufletul chinuit de durerea parintilor si dorul colegilor ramasi fara case, adapostiti in alte sate.

RUGA. "Noi ne-am rugat la Dumnezeu pentru colegii nostri (n.r. - de la Graniceri) sa nu rupa la ei Timisul si sa rupa la noi, ca la noi nu ajunge"...

"Am auzit alarma de la pompieri si clopotele de la biserica, ce-i adunau pe oameni sa-i duca la Timis sa puna saci, ca sa nu rupa digul. Mai spre seara, familia Chis de la canton si-a adus animalele la noi. Deoarece canalul le inundase casele inainte sa le inunde Timisul, au venit la noi si noi i-am primit. Joi, pe la 4 dimineata, am auzit iarasi alarma de la pompieri, care a anuntat ca a rupt digul, parca a cazut pe noi cerul, am fugit repede in casa, ne-am adunat lucruri si am iesit afara.

Afara am vazut ce nu am vazut niciodata, oamenii fugeau unde apucau, caini pe strazi, lume cu animale pe care nu aveau unde sa le duca. Era dezastru: apa a ajuns deja la casele oamenilor. A ajuns apa si pe strada mea, acolo unde credeam ca nu va ajunge niciodata.

... Marti am fost cu Andreea si cu Claudia la Andreea acasa, sa vedem cum e casa, dar nu am intrat in casa si, cand ne-am intors, am cazut in sant si apa mi-a ajuns pana la gat, dar nu am atins pamantul si nu am sa mai merg prin apa"...

DISPERAREA. "Stateam cu profesorii in clasa si dintr-o data au inceput sa bata «zvoanele» si sa sune alarma, si atunci ne-am dat seama ca s-a rupt digul. Cand oamenii din sat au auzit ca s-a rupt digul, erau foarte disperati. Peste noapte, apa a ajuns si la noi. Dupa un timp, canalul a inceput sa creasca. O data cu sosirea apei, s-a inchis si scoala. Unii oameni s-au trezit cu apa in curte si nu au putut sa mai salveze nimic. Apa crestea pe zi ce trece si oamenii din sat erau tot mai disperati si casele incepeau sa cada. Apa a ajuns si in strada mare, la matusa. Ea nu a apucat sa isi ia nimic, doar ce avea pe ea. Dupa cateva ore, apa i-a intrat in casa. Era foarte disperata si plangea foarte mult. Si ea a plecat la camin. Unchiul Sandu si cu varul meu au stat la mine. Apa tot crestea, iar lacrimile din ochii oamenilor nu se opreau."

NICI UN ZAMBET. "M-am trezit repede, mi-am pus toate lucrurile, in special cartile, sus pe dulap. Apoi m-am dus sa ajut si eu oamenii care puneau saci cu nisip sa nu ajunga apa pana la noi. Dar tot efortul nostru a fost in zadar. Apa, fiind puternica, a impins sacii si a venit apa spre noi.

Din acel moment pe nici un om nu-l mai vedeam sa mai rada sau sa zambeasca, pentru ca atunci toti erau speriati. Apa ajunse foarte repede la noi acasa, iar eu cu parintii mei am dus toate animalele la un adapost. Am dezlegat cainii, ne-am luat actele, apoi am plecat cu familia mea, pentru ca apa ajunsese in casa. Din pacate, nu mi-am putut salva papagalii si nici porcusorii de guineea."

DEPARTE, DE SARBATORI. "Ziua de miercuri trebuia sa fie o zi obisnuita, dar nu a fost, pentru ca in acea zi, cand am ajuns la scoala, am aflat ca digul se va rupe intr-o parte: la noi sau la Graniceri. De la ora 8:00 pana la 12:00 am stat alaturi de profesorii nostri care erau foarte tensionati, dar cu toate astea incercau sa para calmi in fata noastra. Ne-am rugat lui Dumnezeu sa aiba grija de noi si sa scada Timisul, dar toate aceste rugaciuni au fost in zadar, deoarece, la ora 12:00, domnul director ne-a dat drumul acasa pentru a fi alaturi de familiile noastre. Pentru ca digul se rupsese spre noi... Seara am dormit la bunica mea, iar a doua zi am fost nevoiti sa parasim satul, deoarece apa crestea tot mai mult. Am ajuns la Peciu Nou, acolo mi-am petrecut si Pastile, care a fost foarte trist pentru ca nu l-am putut petrece alaturi de familia si prietenele mele, dar m-am rugat la Dumnezeu sa se traga apele si sa ma intorc inapoi in sat."

LACRIMI DE COPIL. "Cand am venit inapoi cu tractorul, atunci cand am intrat in Foeni, m-am uitat in dreapta si in stanga, m-am uitat in jos, si am inceput sa plang. Oamenii plangeau in barci si spuneau ca le-a picat casa"...

"In a treia zi, cand am auzit ca a cazut casa noastra, am suferit foarte mult, pentru ca eram ingrijorat ca nu mai am unde sa stau. Dar acum ne-au spus ca se va face casa noua si ne-am mai linistit. Acum asteptam sa se retraga apele si sa inceapa constructia la case. Pentru ca nu avem unde sa stam si ne trebuie casa."

SPERANTELE. "Sunt suparat ca mi-a picat casa. De-abia astept sa se retraga apele. Astept mult sa fie refacute casele." "Abia astept sa se retraga apele si sa ajungem cu totii sanatosi la casele noastre. Si sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ajute, chiar daca suntem rai, noi, oamenii." "La televizor au zis ca se vor face case noi in satele afectate de inundatii, imi doresc foarte mult sa se tina de cuvant. Abia astept sa fie totul la loc. Casele ridicate, apele retrase, oamenii bucurosi, sa ne plimbam fara nici un gand rau, cand se uita oamenii intr-o parte si in alta sa nu mai vada case cazute."

NOTA. Fragmentele care compun acest material fac parte din lucrarile urmatorilor elevi: Piticariu Claudia, Mark Jasmina, Coptil Gabriela, Rus Cosmina, Schiopu Andreea, Haragus Alexandru si Romanet Adriana. Cateva din gandurile lor, asternute cu emotie in caietul de teza, au plecat de la Foeni. Acesti copii loviti de soarta au asteptat cu nerabdare sa-si vada cuvintele in ziar. Fiecare dintre ei a primit cate un 10. Pentru incurajare...