x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Falcă se retrage cu dezlegare de la BOR

Falcă se retrage cu dezlegare de la BOR

de Adriana Duţulescu    |    11 Ian 2011   •   20:53
Falcă se retrage cu dezlegare de la BOR
Sursa foto: /Agerpres

146127-agerpres-4398929.jpgDacă înainte de Crăciun, Emil Boc era ca şi retras de la şefia PDL, iar pentru supremaţia în partidul prezidenţial bătălia se ducea între tabăra Blaga-Videanu-Berceanu şi tabăra Udrea-Falcă-baronii locali, Anul Nou i-a adus actualului premier un cadou nesperat: şansa de a rămâne în continuare preşedinte al democrat-li­beralilor.

Ce s-a întâmplat de Sărbători în PDL? Gheorghe Falcă de la Arad, finul lui Băsescu, a primit semnal să renunţe la candidatura la preşedinţia partidului, surse din conducerea PDL dezvăluind pentru Jurnalul Naţional că acest semnal a venit, pe căi neoficiale, de la Patriarhul BOR, Daniel, care le-a transmis pedeliştilor că nu agreează prezenţa la şefia celui mai puternic partid din România a unui pocăit. Asta deoarece Gheorghe Falcă nu este creştin ortodox, ci neoprotestant. Se pare că Falcă a intrat pe lista neagră a BOR după ce, în campania electorală pentru postul de deputat din Hunedoara, în decembrie 2010, a umblat prin judeţ spunând că este pastor neoprotestant, pentru a atrage pocăiţii de partea candidatului PDL.

Contactat de Jurnalul Naţional, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a arătat că nu mai are de gând să candideze la şefia PDL. „Am spus eu vreodată că o să candidez?! Nu!”, a răspuns el, pe un ton foarte ridicat, întrebării legate de candidatura sa la preşedinţia PDL. „Eu nu am declarat niciodată că vreau să candidez şi nu vreau să comentez ce au declarat alţii. Dacă aveţi alte subiecte de discutat cu mine, bine, dacă nu, eu am treabă”, a spus Falcă, referindu-se la Elena Udrea, care îl anunţase în noiembrie drept candidat cu şanse sigure la preşedinţia partidului.

Supărarea lui Gheorghe Falcă este justificată, judecând după efortul depus de el în ultimele luni ale anului trecut în a-şi face campanie în interiorul PDL, finul lui Traian Băsescu, sprijinit asiduu de Elena Udrea, colindând filialele partidului pentru a-i atrage de partea sa pe şefii de organizaţii judeţene. Şi Elena Udrea este supărată, susţin surse din conducerea PDL, pentru că, după toată strădania sa în a-l poziţiona pe Falcă drept favorit la şefia partidului, de la Cotroceni a venit semnal de „la loc comanda”.

Potrivit unor informaţii din interiorul PDL, înainte de Crăciun, Traian Băsescu i-a chemat la Cotroceni pe Emil Boc şi pe Vasile Blaga, pentru a încerca să îl convingă pe acesta din urmă să renunţe la candidatura la preşedinţia PDL. Băsescu i-a spus lui Blaga că ar fi mai bine să îl susţină la şefia partidului pe Teodor Baconschi şi i se va garanta, în schimb, funcţia de secretar general. Sursele Jurnalului Naţional susţin că Blaga a refuzat propunerea lui Traian Băsescu, arătându-se ferm hotărât să îşi depună candidatura dacă tabăra Udrea va avea candidat propriu.

Însă, după eşecul acestei întâlniri, Băsescu i-a cerut lui Emil Boc să candideze pentru un nou mandat, deşi premierul lăsase să se înţeleagă anul trecut că se va retrage. Există astfel mari şanse ca la Congresul PDL să fie un candidat unic la şefia partidului, în persoana lui Emil Boc, susţinut atât de aripa Udrea, cât şi de cea a lui Blaga şi Videanu, în numele salvării unităţii partidului, războiul purtându-se pentru funcţiile din Biroul de Conducere al partidului. În prezent, tabăra Blaga-Videanu-Berceanu încearcă să negocieze de pe poziţii de forţă, astfel încât să obţină funcţiile-cheie din conducerea partidului, de la secretar general la vicepreşedinţi.

În acest sens, Vasile Blaga şi apropiaţii săi, Costică Canacheu şi Gheorghe Albu, au pregătit un set de noi modificări aduse statutului PDL, care să interzică cumulul de funcţii, adică, spre exemplu, cine este preşedinte de filială sau preşedinte de Consiliu Judeţean să nu poată fi şi vice­preşedinte al partidului. Dacă aceste propuneri vor fi adoptate, tabăra Udrea-Falcă ar fi greu lovită, pentru că baronii locali adversari lui Vasile Blaga ar fi eliminaţi din conducerea PDL.

Traian Băsescu la TVR: „Emil Boc poate să conducă PDL în continuare”
Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, la TVR 1, că Emil Boc poate să conducă PDL în continuare, „cum pot să-l conducă şi alţii”. Întrebat dacă îl vede pe Emil Boc conducând în continuare PDL, Băsescu a răspuns: „Da, cred că poate să-l conducă, cum pot să-l conducă şi alţii, dar nu cred că Emil Boc e un politician care şi-a spus ultimul cuvânt în politică, cu atât mai mult cu cât, după ce vor trece ura, prostia – chiar dacă prostia nu trece întotdeauna –, interesele, mandatul lui Boc ca prim-ministru va fi reevaluat”. „Boc va fi reeva­luat. Nu ştiu dacă în timp ce se află în funcţie sau după”, a subliniat Băsescu.

În acest context, şeful statului l-a lăudat pe Boc spunând că este un premier care numai în anul 2010 a redus aparatul de stat cu aproape 100.000 de oameni şi a reaşezat sistemul de pensii, de salarizare şi a promovat Legea educaţiei. Traian Băsesecu a apre­ciat totodată că un om care nu este şef de partid, cu actuala majoritate, nu ar fi putut trece nici o lege. El a menţionat că ştie ce „efort” a făcut Boc cu propriul grup parlamentar, cu autoritatea preşedintelui partidului, să treacă Legea salarizării sau cea a educaţiei. La rândul său, Emil Boc şi-a mai „înmuiat” incertitudinile privind o nouă candidatură la şefia PDL, după ce anul trecut spunea doar că va lua o decizie în acest sens în 2011.

El a declarat, luni seara, la TVR, că va decide să candideze pentru un nou mandat de preşedinte al partidului doar dacă va întâlni „aceeaşi atmosferă de echipă” în cadrul formaţiunii democrat-liberale. „Voi lua o decizie, ca orice om care se gân­deş­te, după ce face o analiză. Am spus că în 2011 voi lua această decizie şi întotdeauna am fost un om de echipă. Dacă voi întâlni aceeaşi atmosferă de echipă, voi lua o decizie în acest sens, dacă nu, voi vedea”, a spus Boc, la postul public de televiziune, citat de Mediafax.

×
Subiecte în articol: observator