x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Falimente în lanţ, în aşteptarea HG-ului de „reparat” vacanţele

Falimente în lanţ, în aşteptarea HG-ului de „reparat” vacanţele

de Diana Scarlat    |    25 Iun 2018   •   07:06
Falimente în lanţ, în aşteptarea HG-ului de „reparat” vacanţele
Sursa foto: Victor Stroe

Falimentele mai multor agenţii de turism au ridicat problema unei modificări a legislaţiei, în sensul înfiinţării unui fond de garantare. Prima oară s-a vorbit despre înfiinţarea acestui fond în 2016, după ce trei agenţii s-au închis şi au păgubit clienţii, într-un singur an. Legea care făcea posibilă înfiinţarea fondului de garantare a fost făcută şi votată în 2017, dar nu se poate aplica, pentru că nu au mai fost făcute şi normele de aplicare, după schimbarea conducerii Ministerului Turismului. Încă o agenţie şi-a anunţat declanşarea procedurii de insolvenţă, săptămâna trecută, iar păgubiţii nu vor putea beneficia de prevederile acestei legi.

 

Agenţia Terra Tourism şi-a anunţat joi, 22 iunie, partenerii şi clienţii că nu-şi mai poate onora obligaţiile. De atunci, reprezentanţii agenţiei sunt de negăsit, după ce le-au recomandat păgubiţilor să se adreseze asigurătorului, pentru a-şi recupera banii deja plătiţi. Agenţia cu sediul la Slobozia şi o sucursală la Bucureşti, pe Calea Moşilor, este deţinută de Oana Dunel. La fel ca în celelalte cazuri, clienţii au rămas şi cu banii daţi, şi cu vacanţa stricată. „Din păcate, în lipsa normelor de aplicare pentru legea pe care noi am lucrat-o anul trecut, clienţii agenţiilor care ajung în această situaţie îşi strică vacanţa, iar dacă au apucat să ajungă la destinaţie şi au constatat că hotelul nu a fost plătit şi nici biletele de întoarcere, sunt nevoiţi să se întoarcă acasă şi abia apoi aşteaptă să primească despăgubirea pentru pachetul plătit. Dacă s-ar fi putut aplica legea, zborul se deconta direct de la fondul de garantare, pentru că acest fond de garantare deţinea şi un fond de repatriere. Legea este în vigoare de la sfârşitul anului 2017, dar normele de aplicare care se aprobă prin Hotărâre de Guvern, deşi erau realizate în proporţie de 99% în momentul plecării mele de la minister, nu au fost finalizate. Nu au mai vrut domnul Darius Vâlcov şi domnul Bogdan Trif, ministrul Turismului”, a explicat, pentru Jurnalul, Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului. Proiectul de hotărâre de guvern privind înfiinţarea Fondului Naţional de Garantare a Pachetelor de Servicii Turistice (FNGPT) a fost în dezbatere publică în perioada noiembrie-decembrie 2017 şi ar fi trebuit să funcţioneze în subordinea FNGCIMM (Fondul de Garantare pentu IMM-URI), dar a fost blocat şi nici nu se ştie când ar putea să fie finalizat.

 

Întârzieri care afectează toată piaţa

Până în acest moment nu se ştie suma totală care constituie prejudiciul adus de agenţia Terra Tourism clienţilor şi partenerilor. Cei care deja şi-au stricat vacanţele au primit un simplu e-mail în care li se recomandă să se adreseze asigurătorului City Insurance. Anul trecut, agenţia a avut o cifră de afaceri de aproape 7 milioane de lei şi un profit net de 11.000 de lei, cu doar şase angajaţi. Conform Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Terra Tourism vânduse un număr mare de pachete românilor care urmau să plece în vacanţă în Bulgaria şi Turcia. Chiar dacă îşi cer banii înapoi de la asigurător, cei care au plătit pentru aceste vacanţe vor putea fi despăgubiţi doar în limita sumei de 50.000 de dolari, valoarea totală a poliţei de asigurare pentru o agenţie touroperatoare. ANAT a anunţat că pune la dispoziţia păgubiţilor reprezentanţi juridici, pentru a le oferi consultanţă în demersurile privind înscrierea la masa credală.
 

 

Nici până în acest moment, Directiva Europeană 2302/2015, pentru noua legislaţie europeană care garantează pachetele de servicii turistice achiziţionate de persoanele fizice, nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Este obligatoriu ca această directivă să intre în vigoare de la 1 iulie 2018, în toate statele UE.

Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului

 

Pe lângă turiştii care îşi pierd şi banii, şi vacanţele, sunt păgubite şi agenţiile revânzătoare, multe dintre acestea fiind în pericol de a intra în faliment după un astfel de incident, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, după ce s-a închis Omnia Turism

 

Anul trecut, patronul agenţiei Omnia Turism s-a sinucis, iar în urma lui a rămas necunoscută destinaţia a 7,5 milioane de euro. A păgubit 8.500 de clienţi, persoane fizice şi juridice, fiind cea mai mare ţeapă din istoria agenţiilor de turism din România. Nimeni nu a ştiut, până în momentul sinuciderii patronului, că firma nu mai poate acoperi plăţile către clienţi, iar până în acel moment era cunoscută pe piaţă ca una dintre cele mai serioase agenţii. Ministerul Turismului făcuse deja demersuri pentru a cerceta activitatea companiei, după ce au fost semnalate nereguli, însă nu avea nicio posibilitate legală de a anunţa clienţii că agenţia are probleme. Aproape în aceeaşi situaţie au fost, cu un an înainte, agenţiile Genius Travel şi Mareea.
 

×
Subiecte în articol: Terra Tourism