x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Falsă alertă cu bombă în centrul municipiului Timişoara

Falsă alertă cu bombă în centrul municipiului Timişoara

Publicat la 19 Aug 2009 00:00 Modificat la 19 Aug 2009 00:00

Un angajat al agenţiei de voiaj al CFR a alertat reprezentanţii ISU Banat, susţinând că a primit un apel de la un bărbat că în centrul Timişoarei ar fi două maşini-capcană care ar urma să explodeze.

"La faţa locului au fost trimise echipaje specializate pentru astfel de intervenţii, dar se pare că totul este o altă glumă proastă", a declarat Alexandru  Husaru, purtătorul de cuvânt al ISU .

Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Sergiu Rus, a declarat că poliţiştii vor face cercetări pentru identificarea celui care a făcut anunţul.

Zeci de pompieri, jandarmi şi pirotehnişti u blocat accesul în toate parcările din zona pieţei Victoria din centrul Timişoarei. De asemenea, echipajele de intervenţie au evacuat şi persoanele aflate în zonă.

Poliţia a identificat autorul apelului, o persoană cunoscută ca având deficienţe psihice, şi care nu este la primul gest de acest fel.

Potrivit poliţiei, frecvenţa unor astfel de alerte cu bombă în Timişoara este destul de mare, însă niciunul din ele nu a fost confirmat. Cu toate acestea, forţele de ordine sunt obligate să ia toate măsurile de precauţie în astfel de cazuri.


Mediafax
ştire în curs de actualizare

×
Subiecte în articol: timisoara alert