Boenică, lider al grupării de falsificatori de carduri, este în Iordania şi nu poate fi reţinut. Mesajul postat de acesta pe Facebook pentru autorităţile române. Romeo Ursu, zis Boenică, unul dintre liderii reţelei de falsificatori de carduri coordonate de Tică Gheară, nu a putut fi ridicat, alături de ceilalţi membri ai grupării, întrucât este în Iordania, iar România nu are un acord de extrădare cu această ţară, potrivit unor surse din Poliţie. Boenică, unul dintre liderii grupărilor infracţionale care ar fi falsificat carduri şi ar fi retras ilegal două milioane de euro din conturi ale unor persoane fizice sau juridice din Germania, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveţia, Austria, Franţa, Lituania şi SUA, nu este printre cei duşi la audieri în urma percheziţiilor care au avut loc joi în Bucureşti şi 16 judeţe, acesta fiind identificat pe teritoriul Iordaniei, au precizat sursele citate.
Conform anchetatorilor, indiferent de cursul anchetei, Romeo Ursu nu va putea fi adus în faţa justiţiei decât în cazul în care "ar comite o infracţiune în Iordania şi ar fi extrădat în ţară ori ar pleca într-un alt stat care are acord de extrădare cu România". Romeo Ursu a fugit din ţară încă din 2008, după ce anchetatorii au probat implicarea sa în celebrul dosar "Mandarii", în care este implicat alături de un alt lider al lumii interlope bucureştene, Gheorghe Constantinesu, alias Gigi Boieru şi mai mulţi funcţionari publici de la Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1, Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 2 şi Oficiul Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 2.
Deşi era urmărit internaţional, Boenică nu s-a ferit să ţină legătura cu apropiaţii săi prin intermediul reţelei de socializare Facebook, unde a afişat fotografii cu el din piscina unui hotel de lux, dar şi în timp ce trage cu o puşcă mitralieră. Tot prin intermediul reţelei de socializare, Boenică a postat un mesaj, joi, la numai câteva ore după destructurarea reţelei din care făcea parte, unde transmite autorităţilor române că nu au ce să-i facă şi îşi anunţă "fanii" că este "bine sănătos".
"Aici sânteţi zeroo. Nu aveţi ce să-mi faceţi...", scrie Boenică pe Facebook. În acelaşi timp, acesta a adăgat că "Vreau pă această cale să le transmit fanylor meiii că sânt bine sănătos şi o să vă trimet azi poze din paradisul exotic de unde sânt".