x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fara explicatii - Podul prostilor, sarbatorit

Fara explicatii - Podul prostilor, sarbatorit

de Dorian Cobuz    |    23 Oct 2006   •   00:00
Fara explicatii - Podul prostilor, sarbatorit

Adriean Videanu, primarul general al Capitalei, si Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, si-au facut aparitia ieri la inaugurarea podului de cale ferata Miorita, amandoi subliniind eforturile constructorilor de a finaliza cat mai repede lucrarile care blocau circulatia intre Casa Presei si cartierul Baneasa.

PRIMA FAZA. Potrivit declaratiilor acestor doi politicieni, dar si materialelor scrise distribuite jurnalistilor prezenti, in prima faza lucrarile ar fi trebuit sa blocheze Bucurestiul pentru mai bine de doua luni, dar solutia aleasa a fost aceea de oprire a circulatiei rutiere doar pentru 13 zile (!?!), lucrarile constand in demolarea vechiului pod si ridicarea noii structuri metalice.

Lucrarile sunt insa departe de finalizare, ele urmand sa fie receptionate in faza finala abia in primavara anului viitor. Cei doi oficiali nu au pomenit nimic insa despre lipsa avizelor din partea Ministerului Culturii pentru daramarea vechiului pod Miorita, inaugurat la 1936 si clasat ca monument istoric de categoria a II-a.

Construirea noului pod Miorita este o lucrare din programul de reabilitare a liniei de cale ferata Bucuresti - Constanta, desfasurata cu finantarea ISPA, JBIC si Guvernului Romaniei.

×
Subiecte în articol: observator