x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fără restricții de trafic pe Autostrada Soarelui în weekendul de Paște

Fără restricții de trafic pe Autostrada Soarelui în weekendul de Paște

25 Apr 2021   •   16:25
Fără restricții de trafic pe Autostrada Soarelui în weekendul de Paște

În weekendul de Paște nu vor mai fi restricții de circulație pe Autostrada Soarelui, între București și Fundulea, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„S-a tras tare în ultimele zile la lucrările de reabilitare a autostrăzii A2 București - Fundulea, pentru ca weekendul viitor, de Paște, să se poată circula fără restricții pe acest sector. Echipele din CNAIR au fost zilnic în teren, iar colegul meu, secretarul de stat Cosma Horatiu, s-a asigurat că graficele accelerate de lucru se respectă. Până miercuri ar trebui să fie gata și marcajele și circulația, redeschisă complet pe două sensuri între București și Fundulea”, a scris acesta, pe Facebook.

Lucrările de reabilitare pe cei 24 km au presupus frezarea pe 8 centimetri a dalelor de beton, reparații la îmbinările plăcilor, apoi un strat de 2 centimetri de mortar și un strat de 6 centimetri de asfalt.

Acesta susține că mai rămân aproximativ 3 kilometri de reabilitat la toamnă, dar până atunci traficul se va desfășura normal pe ambele sensuri.

Pentru weekendul viitor, ministrul anunță că vor rămâne în vigoare restricțiile de la Cernavodă, unde în luna februarie au începutul lucrările de reabilitare a podului peste Dunăre, construit în anii '80. Unul dintre sensuri este închis pentru aceste lucrări, dar de la 1 iunie se va redeschide, pentru ca pe perioada estivală să nu existe restricții. Lucrările vor fi apoi reluate în toamnă.

Mediafax

×
Subiecte în articol: autostrada soarelui restrictii trafic