x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FERMA PREŞEDINTELUI. BNR controlează creditul Ioanei Băsescu

FERMA PREŞEDINTELUI. BNR controlează creditul Ioanei Băsescu

28 Noi 2013   •   17:44
FERMA PREŞEDINTELUI. BNR controlează creditul Ioanei Băsescu
Sursa foto: Bogdan Baraghin/Mediafax

Banca Naţională va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC privind creditul acordat Ioanei Băsescu, control care va fi început săptămâna viitoare şi finalizat până la 9 decembrie, a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
În cazul creditului dat de CEC Bank Ioanei Băsescu, Cinteză a afirmat că există “un risc enorm” de imagine asociat tranzacţiei. El nu s-a pronunţat asupra legalităţii creditului, ci a subliniat consecinţele de imagine deoarece nu există un risc concret bancar. BNR ar putea iniţia un control la CEC Bank chiar în afara comisiei parlamentare sau la cererea acesteia. Cinteză a adăugat în context că se fac “ declaraţii periculoase” care crează consecinţe. El s-a referit la declaraţiile legate de fondul de garantare şi de supragarantare care au determinat execuţia rapidă a unor garanţii la creditele acordate de bănci IMM-urilor. În legătură cu CEC Bank, Cinteză a subliniat soliditatea băncii a cărei activitate a fost recent controlată de BNR. O repetare a controlului s-ar putea face doar dacă se iau în calcul riscurile de imagine după ce “bomba a fost aruncată”.

Credit preferenţial
Jurnalul Naţional a semnalat o serie de excepţii făcute de CEC Bank în dosarul de creditare al Ioanei Băsescu. Fiica cea mare a şefului statului a contractat un credit ipotecar de 4,6 milioane de lei pentru achiziţionarea unui teren agricol în comuna Nana, din Calaraşi. Ioana Băsescu a obţinut acest credit beneficiind de o serie de derogări de la regulile de creditare anunţate oficial pe site-ul băncii.

Plafonul de finanţare a fost majorat cu 60% faţă de limita de 2,8 milioane stabilită, creditul a fost aprobat în doar şase zile lucrătoare de la depunerea dosarului iar singura garanţie depusă pentru obţinerea finanţării a fost chiar ipoteca pe terenul care s-a cumpărat. În plus, modul de calcul al dobânzii a fost schimbat în avantajul Ioanei Băsescu, finanţarea obţinută fiind sub dobânda afişată pe site-ul CEC Bank, aproape de dobânda practicată la creditele prin programul Prima Casă. Semne de întrebare a ridicat şi suma la care a fost evaluat terenul cumpărat. În raportul evaluatorului, terenul achiziţionat valorează 7,2 milioane de lei cu 30% mai mult decât a plătit Ioana Băsescu pe cele 291 de hectare de teren.

Probleme de solvabilitate?
Şi solvabilitatea fiicei preşedintelui a fost pusă sub semnul întrebării, după ce BRD a anunţat că Ioana Băsescu nu mai este notarul agreat al băncii. “BRD a renunţat de un an la contractul de exclusivitate pe care îl avea semnat cu notariatul Ioanei Băsescu”, ne-au declarat surse bancare. Acest contract de exclusivitate i-a asigurat fiicei preşedintelui mare parte din încasările obţinute, dacă ţinem cont că la orice legalizare de contract încheiat prin programul Prima Casă Ioana Băsescu încasa între 1.000 şi 1.500 de euro. Până acum, fiica cea mare a preşedintelui nu a oferit informaţii despre sursele sale de venit, prelevându-se de faptul că este o persoană privată. Ioana Băsescu trebuie să plătească o rată de 5.800 de euro în fiecare lună pentru cele 291 de hectare achiziţionate prin creditul de la CEC Bank.

×