x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fetița de 5 ani cu hepatită severă, transferată la Fundeni pentru transplant

Fetița de 5 ani cu hepatită severă, transferată la Fundeni pentru transplant

29 Apr 2022   •   18:11
Fetița de 5 ani cu hepatită severă, transferată la Fundeni pentru transplant

Fetița de 5 ani cu hepatită severă, provocată de boala Wilson, a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni pentru transplant. Starea fetiței este gravă, dar stabilă. Donatorul este un tânăr de 17 ani.

Vineri, fetița în vârstă de 5 ani cu hepatită severă a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni, unde va fi făcut transplantul hepatic.

Fetița este în stare gravă, dar stabilă, specifică pacienților cu insuficiență hepatică, având și alte comorbidități, informează Ministerul Sănătății.

În timpul transportului cu ambulanța a fost însoțită de un medic specialist ATI de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Între timp a fost stabilită și cauza hepatitei severe, care este boala Wilson, o tulburare genetică care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism. Acumulările de cupru determină insuficiență hepatică și leziuni multiple la nivelul altor organe, iar transplantul reprezintă în acest caz opțiunea terapeutică.

În acest moment fetița este internată în secția de terapie intensivă de la Institutul Clinic Fundeni. Sâmbătă, o echipă mixtă de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” și de la Centrul de Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni va realiza transplantul, având drept donator un tânăr în vârstă de 17 ani.

(sursa: Mediafax)

×