x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fico mulțumește României pentru militarii dislocați în Slovacia

Fico mulțumește României pentru militarii dislocați în Slovacia

de Redacția Jurnalul    |    27 Mar 2026   •   21:45
Fico mulțumește României pentru militarii dislocați în Slovacia
Sursa foto: Hepta/ Robert Fico salută prezența trupelor române pe teritoriul slovac

Premierul slovac, Robert Fico, a evidențiat, la București, rolul militarilor români în apărarea Slovaciei și a vorbit despre planuri comune în energie și reducerea importurilor din Rusia.

Discursul premierului Slovaciei, Robert Fico, aflat într-o vizită oficială la București, s-a axat pe extinderea colaborării bilaterale în domeniile apărării, energiei și culturii.

Fico a declarat că miniștrii Apărării din cele două țări au analizat posibilități de colaborare în cadrul programului SAFE, în care atât România, cât și Slovacia au alocat resurse financiare.

Premierul slovac a subliniat existența unui „potențial mare de cooperare” și a mulțumit României pentru prezența militară pe teritoriul Slovaciei.

„Vă mulțumesc pentru soldații care sunt staționați în Slovacia, antrenați în apărarea antiaeriană”, a afirmat acesta.

Un alt punct central al discuțiilor a fost cooperarea în domeniul energetic. Fico a evidențiat faptul că ambele țări utilizează energia nucleară, chiar dacă pe tehnologii diferite.

Slovacia, care folosește în prezent tehnologie de origine rusească, dezvoltă o nouă centrală bazată pe tehnologie canadiană, ceea ce ar putea deschide oportunități de schimb de expertiză cu România.

În ceea ce privește resursele energetice, premierul slovac a menționat interesul pentru proiecte din domeniul petrolului și gazelor, precum și obiectivul comun de a renunța la importurile de resurse energetice din Rusia până în 2027.

Fico a făcut referire și la dificultățile economice cu care se confruntă Europa, inclusiv prețurile ridicate la energie, competitivitatea scăzută și deficitele mari.

În acest context, el a subliniat importanța cooperării culturale, salutând semnarea unui acord între miniștrii Culturii din cele două țări, menit să intensifice schimburile în acest domeniu.

Premierul slovac a precizat că, pe lângă întâlnirea cu Ilie Bolojan, a avut discuții și cu președintele României, în cadrul cărora au fost abordate teme legate de NATO și Consiliul European.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: FICO militari slovacia planuri energie
Parteneri