x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fiecare copil contează! – concert caritabil la Coyote Cafe

Fiecare copil contează! – concert caritabil la Coyote Cafe

de Diana Scarlat    |    19 Mai 2010   •   00:00

Jukebox, Bluemotors&Alexandra Ungureanu şi Daniel Lazăr Band cântă pentru copiii cu deficienţe de văz şi de auz. Fundaţia Sense International România organizează astşyi, 19 mai, de la ora 21:00, un concert în beneficiul copiilor care nu le pot vedea sau auzi pe vedete. Gianina Corondan va fi gazda evenimentului de la clubul bucureştean Coyote Cafe, iar biletul la concert va costa 30 lei şi va reprezenta o donaţie către Fundaţie. Din banii strânşi, 15 nou-născuţi vor fi testaţi vizual şi auditiv.

Partenerii şi artiştii s-au implicat pro bono în susţinerea cauzei fundaţiei. După dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" cu un aparat de screening auditiv în valoare de 10.000 de euro, în martie 2010 - acţiune care a beneficiat de sprijinul financiar al International Women's Association - Fundaţia Sense International România doreşte, prin intermediul acestui eveniment, să strângă o parte din fondurile necesare pentru continuarea activităţilor de sprijin pentru copiii cu surdocecitate.

"Este important ca oamenii să ştie că orice sumă donată contează. Puţini cunosc faptul  că suma de 50 de lei asigură testarea vizuală sau auditivă la naştere a 25 de copii nou-născuţi. Cu 500 de lei, poate fi dotată o clasă cu materiale educative tactile pentru copii cu surdocecitate, iar cu 5.000 de lei, 30 de profesori se specializează în educarea copiilor cu surdocecitate", explică Cristiana Salomie, director Sense International România.

Programul de Intervenţie Timpurie asigură bebeluşilor şi copiilor mici şansa de a beneficia de diagnostic, reabilitare şi intervenţie timpurie, cu sprijinul unei echipe multidisciplinare formate din doctori, psihopedagogi, psihologi, precum şi părinţi. Bebeluşilor li se testează auzul şi vederea la naştere, iar dacă sunt semne că ar exista probleme, aceştia încep un program individualizat de recuperare în cadrul celor trei centre de sprijin din Bucureşti, Oradea şi Timişoara. În perioada ianuarie 2007-martie 2010, peste 22.000 de nou-născuţi au fost testaţi la naştere.

Se estimează că în România există 9.000 de persoane cu surdocecitate, respectiv 3.000 de copii şi 6.000 de adulţi. Surdocecitatea poate fi congenitală sau dobândită pe parcursul vieţii - din cauza unor boli, a unei răni sau, pur şi simplu, din cauza vârstei şi este o deficienţă unică, datorită diversităţii de forme pe care o poate lua, în funcţie de gradul de pierdere a celor două simţuri, vătul şi auzul. Cu cât programul de reabilitare începe mai devreme, cu atât şansele la o viaţă cât mai aproape de normală sunt mai mari pentru persoana afectată. De asemenea, problema educaţiei copiilor cu surdocecitate este foarte specială, deoarece lipsa celor două simţuri necesită o supraveghere atentă şi o abordare unică. Acestea sunt şi principalele programe derulate de fundaţie.  

Programul de Educaţie pentru Copiii cu Surdocecitate oferă acestor copii şansa de a merge la şcoală şi de a învăţa, folosind metode şi tehnici specifice utilizate de profesorii instruiţi de SI(R). Peste 130 de copii cu surdocecitate şi deficienţe senzoriale multiple învaţă în grupe create special pentru ei, cu maxim patru copii într-o clasă.

×
Subiecte în articol: observator