Filmele "Dacii", "Revanşa", "Ultimul cartuş" şi "Nemuritorii", semnate de Sergiu Nicolaescu, vor rula, gratuit, vineri noaptea, la cinema Patria din Bucureşti şi la cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu-Jiu, informează RADEF RomâniaFilm, într-un comunicat remis Mediafax.
Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - RADEF RomâniaFilm "transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor maestrului Sergiu Nicolaescu în această zi neagră pentru cultura românească, în care cel care de peste 50 de ani se identifică cu filmul românesc s-a hotărât să devină nemuritor prin trecerea sa în nefiinţă".
Conducerea RADEF RomâniaFilm reaminteşte publicului cinefil din România că în 6 decembrie 2012 cinematograful "Victoria" din Târgu-Jiu, complet refăcut, modernizat şi digitalizat, a primit numele marelui regizor, devenind cinema "Sergiu Nicolaescu", în semn de mulţumire şi apreciere pentru întreaga activitate a acestuia în slujba filmului românesc.
"De asemenea, maestrul a fost, în perioada octombrie - noiembrie 2012, unul dintre cei mai aprigi apărători ai libertăţii cinematografiei româneşti, fiind zi de zi alături de cei trei colegi grevişti ai foamei de la RomâniaFilm, care au ales forma extremă de protest împotriva unei propuneri de ordonanţă de urgenţă a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, care prevedea trecerea cinematografelor din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, în subordinea Secretariatului General al Guvernului", se mai spune în comunicatul RADEF RomâniaFilm.
Potrivit comunicatului, în semn de respect pentru Sergiu Nicolaescu, vineri, între orele 22.00 - 05.00, la cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu-Jiu şi la cinema Patria din Bucureşti vor rula, gratuit, filmele "Dacii", "Revanşa", "Ultimul cartuş" şi "Nemuritorii".
Pe 6 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu. În aceeaşi zi, în Târgu-Jiu, a fost inaugurat şi un cinematograf care poartă numele actorului.