x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiectul privind transparența în finanțarea din bani publici a cluburilor sportive, adoptat

Proiectul privind transparența în finanțarea din bani publici a cluburilor sportive, adoptat

de Redacția Jurnalul    |    29 Iun 2023   •   18:00
Proiectul privind transparența în finanțarea din bani publici a cluburilor sportive, adoptat

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de cameră decizională, cu unanimitate de voturi, proiectul care prevede transparență în ceea ce privește finanțarea din fonduri publice a cluburilor sportive.

Potrivit proiectului depus de deputatul USR Brian Cristian, cluburile sportive publice, dar și cele private finanțate preponderent din fonduri publice vor fi obligate să comunice, anual, date financiare și informații privind conducerea lor, astfel încât cetățenii să știe cum sunt folosiți banii lor din taxe și impozite direcționați de autorități spre aceste cluburi sportive.

În situația în care cluburile nu se achită de obligația legală, autoritățile publice nu le vor putea acorda finanțare, arată USR într-un comunicat.

„După federațiile sportive, după Comitetul Olimpic și Sportiv Român, facem lumină și în finanțele cluburilor sportive. Practic, punem toți banii publici din sport la vedere, astfel încât să avem un sport mai curat și transparent. În prezent, controlul financiar asupra banilor din sport este firav cu toate că avem autorități publice care finanțează anual, cu milioane de euro, cluburile sportive. Cetățenii se întreabă adesea ce se întâmplă cu banii lor, de ce din taxele și impozitele plătite de ei sunt finanțate echipe fără rezultate, în timp ce investițiile în baze sportive și în sportul comunitar sunt aproape inxistente. Vom continua să depunem inițiative legislative privind finanțarea și sponsorizarea sportului românesc, pornind de la exemplele de bună practică pe care le găsim în alte state europene”, a declarat deputatul USR Brian Cristian.

Proiectul adoptat miercuri de Parlament modifică Legea educației fizice și sportului în sensul introducerii pentru cluburile sportive publice a obligației de a comunica anual, prin publicare pe pagina proprie de internet, a surselor financiare, bugetului, bilanțului contabil și execuției bugetare anuale. Aceeași obligație va fi și pentru cluburile sportive private care sunt finanțate în proporție de cel puțin 50% din fonduri publice.

De asemenea, cluburile vor trebui să facă publice structura organizatorică, numele și prenumele persoanelor din conducerea clubului, grila de salarizare, numărul persoanelor angajate, organigrama instituției, numărul sportivilor legitimați pe secții sportive și categorii de vârstă, numărul antrenorilor și instructorilor sportivi. Totodată, vor trebui să publice cuantumul remunerațiilor și al altor venituri acordate pe baza contractelor de activitate sportivă.

Tot la inițiativa deputatului Brian Cristian, Parlamentul a adoptat și alte legi menite să aducă mai multă transparență în sportul românesc. Una dintre ele prevede obligația ca membrii conducerii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Comitetului Paralimpic și Federațiilor Sportive Naționale să depună declarații de avere și interese, asemenea demnitarilor și șefilor instituțiilor publice. O altă lege asigură transparența utilizării bazelor sportive, astfel încât oamenii să aibă acces mai ușor la bazele și sălile sportive administrate de stat.

(sursa: Mediafax)

 

×