Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, sâmbătă, că fiecare angajat care îşi va face treaba va primi stimulente.
Potrivit liderului sindical, „s-au stabilit trei criterii clare de performanţă în baza cărora vor fi acordate stimulentele pentru funcţionarii de la Finanţe".
Conform lui Oprescu, aceste criterii vor fi puse în aplicare, luni, la nivel teritorial, iar în funcţie de acest lucru se va decide continuarea sau nu a protestelor.
„Dacă la nivel teritorial nu vor apărea blocaje în ceea ce prveşte punerea în aplicare a acestui protocol nu vom mai avea proteste", a precizat Oprescu.
"Conform eficienţei la locul de muncă, vor primi stimulente toţi angajaţii. Este un compex de factori care duce la eficienţă, fiecare activitate la nivelul Ministerului e importantă, deci fiecare trebuie să primească stimulente, dacă acea direcţie face performanţă", a precizat Oprescu.
Acesta a adăugat că responsabilitatea ca cei cu salarii mici şi care lucrează eficient să primească stimulente va reveni liderilor de sindicat.
"Avem încredere în liderii sindicali teritoriali că nu vor pactiza cu conducerea la nivel unităţilor", a adăugat liderul SNFP.
Liderul SNFP a precizat că este vorba de trei criterii la nivelul structurilor teritoriale cu care, de fapt, sindicatele au fost de acord, negocierile fiind purtate pe ponderea acestora.
Primul, care se referă la planul de încasări, va avea o pondere de 35%, cel de-al doilea privind ponderea sumelor atrase suplimentar faţă de cele trecute la nivelul agenţilor economici va avea pondere tot de 35%, iar cel de-al treilea - ponderea încasărilor fiecărei structuri teritoriale în totalul programului de colectare a veniturilor - va avea o pondere de 30%, informează Mediafax.
Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, la ieşirea de la negocieri, că funcţionarii care nu au depăşit planul de încasări, nu vor primi stimulente.