În patru zile cît am petrecut pe tărîmurile finlandeze, am înţeles că poţi face tot ce e mai bun, şi pentru tine, şi pentru ceilalţi. Numai să vrei şi să ştii ce vrei.
În patru zile cît am petrecut pe tărîmurile finlandeze, am înţeles că poţi face tot ce e mai bun, şi pentru tine, şi pentru ceilalţi. Numai să vrei şi să ştii ce vrei.
Prin hublou, din zbor, i-am zărit ţărmurile cuminţi, cu ape
liniştite, insulele mai mici sau mai mari, de un verde crud, odihnitor.
Peisajul, nesofisticat, se contura exact ca pe hartă, numai că aveam în faţă o
hartă în mişcare lină, ce îşi făcea detaliile vizibile pe măsură ce ne apropiam
de sol. Aveam emoţii. Mergeam pentru prima oară în această ţară,
unde eu şi încă trei jurnalişti eram aşteptaţi de mai multe oficialităţi şi de însuşi
şeful statului, Tarja Halonen, prima
femeie preşedinte din istoria ţării.
EDUCAŢI ŞI INFORMAŢI.
Agenda era încărcată. De la aeroport, primul popas a fost la Biblioteca
Universităţii din Helsinki,
unde gazdele au făcut o excepţie de zile mari, permiţîndu-ne să zăbovim acolo
după sfîrşitul programului. Spun asta, pentru că Finlanda, ca şi alte ţări care
îşi respectă cu stricteţe programul de lucru şi de odihnă, e mereu cu ochii pe
ceas. Pe vremuri, biblioteca se afla la Turku –
al cincilea oraş ca mărime din ţară, cu o
puternică tradiţie culturală – dar fusese mistuită aproape în întregime într-un
incendiu. Ce a rămas, a fost mutat în actuala bibliotecă din Helsinki. Aceasta a primit donaţii de cărţi
rare din mai toată Europa, şi nu numai, iar acum, aici se regăsesc, între
altele, manuscrise rare, precum şi o colecţie, transferată pe suport electronic,
a prestigiosului cotidian american New York Times, începînd din anul 1921.
Biblioteca se întinde pe două etaje, are o arhitectură deosebită, cu coloane de
marmură în înterior şi o sală de studiu cu cele mai moderne dotări. E
considerată “paradisul” cercetătorilor, dar şi al pasionaţilor de arhitectură. În
fiecare zi, e plină de studioşi şi însetaţi de cultură, pentru că Finlanda a făcut
din educaţie şi învăţămînt nu numai o tradiţie, ci şi o reputaţie, avînd
convingerea că bunăstarea unui stat şi o societate educată, bine pregătită
intelectual se dezvoltă cel mai bine împreună.
NOPŢI ALBE. Am
avut şi privilegiul de a prinde aşa-numitele “nopţi albe”. Sunt magnifice. La
ora 9 seara, te poţi bronza discret, ca într-un septembrie blînd de-al nostru.
La acea oră, Soarele e încă în putere.
Pe la 11:00, poţi, de pildă, să citeşti afară, fără să ai nevoie de
lumină electrică. Noaptea propriu-zisă începe pe la 11:30 şi, cel mult la 3
dimineaţa, se crapă de ziuă. Deşi nu este foarte mare şi are puţini locuitori –
vreo 500.000-600.000 – Helsinki
e plin de viaţă. E o forfotă decentă. În parcuri, pe străduţe închise, înconjurate
de clădiri cu mai multe etaje, se produc diferite formaţii de muzică uşoară. E
o muzică de calitate, antrenantă şi relaxantă în acelaşi timp, care atrage
toate vîrstele. Trebuie să mai spun că Helsinki
este un rai al şoferilor. Nu am auzit nici măcar un claxon şi nici o înjurătură.
Nici vreun blocaj în trafic nu am văzut. Există respect pentru orice vehicul şi
pentru oricare persoană, pieton sau şofer. Una din distracţiile de la sfîrşitul
săptămînii, este şi parada din port a maşinilor retro. Dacă vrei să faci o tură
de plăcere prin oraş, proprietarii sunt gata să te invite şi chiar să-ţi dea
cheile, pe încredere, să te plimbi cu maşina... Surprinzător, chiar şocant, nu?
De fapt, încrederea în cel de lîngă tine este un fel de lege la finlandezi.
Trebuie doar să le demonstrezi că o meriţi într-adevăr şi vei fi recompensat înzecit.
Vei avea plăcerea să descoperi cît de deschişi şi binevoitori sunt, de fapt,
aceşti oameni, despre care se spune adesea că sunt reci ca şi clima din ţara lor. Nu e aşa. Sunt doar serioşi în tot ce fac,
foarte corecţi, cinstiţi, harnici şi de cuvînt. În mijlocul lor, te simţi în
linişte şi siguranţă, simţi că nimic rău nu ţi se poate întîmpla.
MICI EXTRAVAGANŢE.
În vizită prin diferite instituţii ale statului, am aflat şi despre cîteva dotări
şi obiceiuri, care, la prima vedere, par extravagante. De pildă, cele mai multe
instituţii au saună proprie, inclusiv Preşedinţia. Cînd sunt reuniuni sau
negocieri intense, reprezentanţii iau o pauză şi petrec cîteva minute în saună,
de unde ies relaxaţi. Iar la Parlament funcţionează un lift fără uşi, care
rulează incontinuu şi destul de repede. Trebuie să fii iute de picior cînd ajunge
în dreptul tău, să sari în el, pentru că altfel îl ratezi.