Finlanda, spectaculosul unei ţări cuminţi

În patru zile cît am petrecut pe tărîmurile finlandeze, am înţeles că poţi face tot ce e mai bun, şi pentru tine, şi pentru ceilalţi. Numai să vrei şi să ştii ce vrei.

În patru zile cît am petrecut pe tărîmurile finlandeze, am înţeles că poţi face tot ce e mai bun, şi pentru tine, şi pentru ceilalţi. Numai să vrei şi să ştii ce vrei.

Prin hublou, din zbor, i-am zărit ţărmurile cuminţi, cu ape liniştite, insulele mai mici sau mai mari, de un verde crud, odihnitor. Peisajul, nesofisticat, se contura exact ca pe hartă, numai că aveam în faţă o hartă în mişcare lină, ce îşi făcea detaliile vizibile pe măsură ce ne apropiam de sol. Aveam emoţii. Mergeam pentru prima oară în această ţară, unde eu şi încă trei jurnalişti eram aşteptaţi de mai multe oficialităţi şi de însuşi şeful statului, Tarja Halonen, prima femeie preşedinte din istoria ţării.

EDUCAŢI ŞI INFORMAŢI. Agenda era încărcată. De la aeroport, primul popas a fost la Biblioteca Universităţii din Helsinki, unde gazdele au făcut o excepţie de zile mari, permiţîndu-ne să zăbovim acolo după sfîrşitul programului. Spun asta, pentru că Finlanda, ca şi alte ţări care îşi respectă cu stricteţe programul de lucru şi de odihnă, e mereu cu ochii pe ceas. Pe vremuri, biblioteca se afla la Turku – al cincilea oraş ca mărime din ţară, cu o puternică tradiţie culturală – dar fusese mistuită aproape în întregime într-un incendiu. Ce a rămas, a fost mutat în actuala bibliotecă din Helsinki. Aceasta a primit donaţii de cărţi rare din mai toată Europa, şi nu numai, iar acum, aici se regăsesc, între altele, manuscrise rare, precum şi o colecţie, transferată pe suport electronic, a prestigiosului cotidian american New York Times, începînd din anul 1921. Biblioteca se întinde pe două etaje, are o arhitectură deosebită, cu coloane de marmură în înterior şi o sală de studiu cu cele mai moderne dotări. E considerată “paradisul” cercetătorilor, dar şi al pasionaţilor de arhitectură. În fiecare zi, e plină de studioşi şi însetaţi de cultură, pentru că Finlanda a făcut din educaţie şi învăţămînt nu numai o tradiţie, ci şi o reputaţie, avînd convingerea că bunăstarea unui stat şi o societate educată, bine pregătită intelectual se dezvoltă cel mai bine împreună.

NOPŢI ALBE. Am avut şi privilegiul de a prinde aşa-numitele “nopţi albe”. Sunt magnifice. La ora 9 seara, te poţi bronza discret, ca într-un septembrie blînd de-al nostru. La acea oră, Soarele e încă în putere. Pe la 11:00, poţi, de pildă, să citeşti afară, fără să ai nevoie de lumină electrică. Noaptea propriu-zisă începe pe la 11:30 şi, cel mult la 3 dimineaţa, se crapă de ziuă. Deşi nu este foarte mare şi are puţini locuitori – vreo 500.000-600.000 – Helsinki e plin de viaţă. E o forfotă decentă. În parcuri, pe străduţe închise, înconjurate de clădiri cu mai multe etaje, se produc diferite formaţii de muzică uşoară. E o muzică de calitate, antrenantă şi relaxantă în acelaşi timp, care atrage toate vîrstele. Trebuie să mai spun că Helsinki este un rai al şoferilor. Nu am auzit nici măcar un claxon şi nici o înjurătură. Nici vreun blocaj în trafic nu am văzut. Există respect pentru orice vehicul şi pentru oricare persoană, pieton sau şofer. Una din distracţiile de la sfîrşitul săptămînii, este şi parada din port a maşinilor retro. Dacă vrei să faci o tură de plăcere prin oraş, proprietarii sunt gata să te invite şi chiar să-ţi dea cheile, pe încredere, să te plimbi cu maşina... Surprinzător, chiar şocant, nu? De fapt, încrederea în cel de lîngă tine este un fel de lege la finlandezi. Trebuie doar să le demonstrezi că o meriţi într-adevăr şi vei fi recompensat înzecit. Vei avea plăcerea să descoperi cît de deschişi şi binevoitori sunt, de fapt, aceşti oameni, despre care se spune adesea că sunt reci ca şi clima din ţara lor. Nu e aşa. Sunt doar serioşi în tot ce fac, foarte corecţi, cinstiţi, harnici şi de cuvînt. În mijlocul lor, te simţi în linişte şi siguranţă, simţi că nimic rău nu ţi se poate întîmpla.

MICI EXTRAVAGANŢE. În vizită prin diferite instituţii ale statului, am aflat şi despre cîteva dotări şi obiceiuri, care, la prima vedere, par extravagante. De pildă, cele mai multe instituţii au saună proprie, inclusiv Preşedinţia. Cînd sunt reuniuni sau negocieri intense, reprezentanţii iau o pauză şi petrec cîteva minute în saună, de unde ies relaxaţi. Iar la Parlament funcţionează un lift fără uşi, care rulează incontinuu şi destul de repede. Trebuie să fii iute de picior cînd ajunge în dreptul tău, să sari în el, pentru că altfel îl ratezi.