x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: În prima lună de mandat specialiștii lui Nicușor Dan au stricat acoperișul Arenei Naționale

Firea: În prima lună de mandat specialiștii lui Nicușor Dan au stricat acoperișul Arenei Naționale

06 Aug 2022   •   10:00
Firea: În prima lună de mandat specialiștii lui Nicușor Dan au stricat acoperișul Arenei Naționale

Scandalul dintre fostul și actualul primar general este fără sfârșit, iar de această dată miza este Arena Națională. Gabriela Firea spune că specialiștii aduși de Nicușor Dan au stricat acoperișul stadionului, iar acum edilul dă vina pe fosta conducere a Primăriei Capitalei.

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, spune că Nicușor Dan „minte și aruncă, din nou, vina pe mine pentru neputința și nerealizări lui”. Firea spune că Arena Națională a avut, în mandatul său, contract de mentenanță pentru toate sistemele, deci și pentru acoperișul retractabil. Fostul primar general adaugă că în timpul mandatului său nu au fost probleme cu acoperișul retractabil pentru că a respectat indicațiile producătorului.

„Scrie negru pe alb în cartea tehnică a sistemului că acoperișul nu trebuie întins toamna și iarna. În prima lună de mandat, specialiștii aduși de Nicușor Dan au întins și au stricat acoperișul! Să nu uităm imaginile și scandalul din decembrie 2020, în plin sezon rece, înaintea meciului Austria-Macedonia. E foarte ciudat ce s-a întâmplat atunci. Acoperișul era programat de producător să nu poată fi întins toamna și iarna, dar specialiștii lui Nicușor Dan au reușit să umble la software și să treacă peste recomandări. Producătorul acoperișului a recunoscut public tot ce v-am spus. E foarte interesant și cum a fost întins acoperișul Arenei pentru evenimente organizate acolo, unde au participat mii de tineri. Chiar Nicușor Dan spunea că acoperișul era un pericol real și se putea prăbuși. Am informații că la unul dintre evenimente acoperișul chiar a fost găurit intenționat pentru a introduce proiectoare video. Poate și de asta e nevoie acum de reparații serioase”, acuză Gabriela Firea.

Firea îl acuză, de asemenea, pe Nicușor Dancă a mințit când a spus că s-a folosit până acum doar de alpiniști utilitari pentru întinderea și închiderea acoperișului.

„Nu e așa, s-au folosit chiar de angajații firmei care reprezintă producătorul, informațiile fiind publice. Nu pot răspunde pentru alții, dar cât am fost eu primar general, Primăria Capitalei a asigurat, prin două companii municipale, funcționarea sistemelor de la stadion și a fost permanent în legătură cu reprezentantul producătorului, exact aceeași companie care a câștigat acum contractul de mentenanță”, spune Firea.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a semnat contractul pentru repararea și mentenanța acoperișului Arenei Naționale, după ce, timp de 11 ani nu a beneficiat de niciun fel de întreținere specializată.

„Reparăm acoperișul Arenei Naționale. Am semnat contractul pentru repararea și mentenanța acestuia, după ce timp de 11 ani nu a beneficiat de niciun fel de întreținere specializată. Povestea acestui acoperiș este încă o dovadă a nepăsării foștilor primari Oprescu și Firea, care în mandatele lor nu au asigurat, cum ar fi fost normal, o mentenanță corespunzătoare. Indolența lor a dus la deteriorarea sistemului de tractare a acoperișului, municipalitatea fiind nevoită, de când am preluat mandatul de primar, să apeleze la alpiniști pentru a tracta manual sistemul de deschidere/închidere a acoperișului”, transmite Nicușor Dan.

El precizează că, potrivit contractului, stadionul va beneficia de servicii de reparații, mentenanță și întreținere pentru acoperișul retractabil, cubul și tabela electronică.

„De asemenea, personalul autorizat va beneficia de instruire de specialitate pentru operarea acoperișului retractabil și a cubului video de pe arenă. Firma AUROCON ROMANIA SRL, care se va ocupa de mentenanță, are peste 25 de ani de activitate în domeniu și a realizat automatizarea acoperișurilor mobile pentru Stadionul BC Place - Vancouver, Canada, Dubai Mall – Dubai, Emiratele Arabe Unite, castelul Josefsburg - Kufstein, Austria, arenele de tenis Rothenbaum - Hamburg, Germania”, încheie edilul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: firea