Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a transmis precizări după apariția în spațiul public a anchetei despre cele două fete din Prahova, ambele încadrate în grad de handicap grav, care au fost violate.
Potrivit Ministerului, cazul a fost semnalat poliției în luna decembrie a anului trecut, chiar de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, conform unei informări trimise, la acea dată, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
La acel moment, au fost semnalate suspiciuni care vizau violențe și rele tratamente la care erau suspuse fetele de către asistenta maternală și soțul acesteia. Suspiciunile de abuz sexual au apărut în timpul desfășurării anchetei penale, în care au fost implicați inclusiv specialiști de la București.
Conform sursei citate, în decembrie, cele două fete au fost preluate, în regim de urgență, de reprezentanții DGASPC Prahova, iar ulterior a fost stabilită măsura de protecție specială pentru ambele la un alt asistent maternal profesionist, unde se află și în prezent.
„Mi se pare îngrozitor că astfel de lucruri se întâmplă în sistemul de protecție specială și este clar că astfel de cazuri trebuie să ne arate că recrutarea personalului trebuie făcută cu și mai mare grijă. Am spus-o mereu – avem toleranță zero față de orice formă de abuz comisă asupra unui copil, indiferent dacă vorbim de violență sau abuz sexual. Iar în sistemul de protecție specială avem o responsabilitate uriașă, totală, pentru acești copii lipsiți de apărare, cu atât mai mult cu cât aici vorbim de două fete cu dizabilități, cărora probabil le-a fost chiar mai greu să ceară ajutor. Sper ca ancheta Poliției să stabilească toate datele acestui abuz îngrozitor, iar cei vinovați să răspundă în fața legii. Și sper ca astfel de persoane, astfel de brute, căci nu-i pot numi altfel, să nu mai ajungă vreodată să aibă de-a face cu copiii aflați în grija statului sau cu copiii, în general”, spune ministrul Gabriela Firea.
Conform informării trimise ANPDCA de DGASPC Prahova, în luna decembrie 2022, reprezentanții școlii unde învață cele două fete au observat că acestea aveau urme de lovituri pe corp și au alertat DGASPC Prahova, care a semnalat cazul imediat poliției. Cele două fete au povestit că erau bătute și umilite de asistenta maternală în grija căreia se aflau și de soțul acesteia. Ulterior, în anchetă, au apărut date și despre un posibil abuz sexual.
Un bărbat de 44 de ani, din Prahova, este audiat, miercuri, fiind suspectat că a violat două fete de 14, respectiv 16 ani, pe care le avea în plasament. Copilele erau încadrate în grad de handicap și aveau nevoie de protecție specială.
(sursa: Mediafax)