x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firma BGS, anchetată pentru violenţă în cazul scandalului de la mall

Firma BGS, anchetată pentru violenţă în cazul scandalului de la mall

27 Feb 2009   •   00:00

Judecătoria Sectorului 6 s-a autosesizat cu privire la modul violent în care agenţii BGS au pus capăt incidentului izbucnit în 21 februarie la un mall din cartierul Militari. Potrivit Antena 3, se pare că procurorii au ajuns la această concluzie după ce au vizionat imagini surprinse de camerele de supraveghere dintr-un magazin din incinta mall-ului. Imaginile se află pe un CD depus la dosarul cauzei.



Ciprian Soldea, unul dintre avocaţii care le reprezintă pe trei din cele cinci persoane acuzate de pornirea scandalului, a declarat, astăzi, că procurorii au depus la dosarul cauzei un proces verbal de sesizare din oficiu, cu privire la faptul că agenţii BGS şi-ar fi depăşit atribuţiile, intervenind cu prea multă violenţă pentru a aplana conflictul. Totodată, un alt avocat din dosar a depus plângere penală la Parchet, împotriva agenţilor BGS, acuzându-i de tentativă de omor asupra clientului său.
Tribunalul Bucureşti a judecat, astăzi, recursul procurorilor la decizia Judecatoriei Sectorului 6 de a-i lăsa în libertate pe trei dintre presupuşii agresori din mall. Instanţa a rămas în pronunţare cu privire la solicitarea procurorilor, ca Andrei Badula, Petre Pascu şi Marian Scarlat să fie cercetaţi în stare privativă de libertate.

×
Subiecte în articol: romania