x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firme ale Crimei Organizate au încercat să obţină contracte cu MAI

Firme ale Crimei Organizate au încercat să obţină contracte cu MAI

de Razvan Belciuganu    |    11 Apr 2011   •   19:28

Peste 200 de firme care îşi doreau con­tracte cu Ministerul Ad­mi­nis­tra­ţiei şi Internelor (MAI) au fost verificate în ul­timul an de Direcţia Gene­rală de In­for­maţii şi Protecţie Internă (DGIPI), structura de informaţii a MAI.

Potrivit legislaţiei în vigoare, apă­ru­te şi în contextul aderării Ro­mâ­ni­ei la Alianţa Nord-Atlantică (NATO), avizarea firmelor care in­ten­ţi­o­nează să deruleze contracte în care sunt utilizate informaţii clasificate este obligatorie. Verificările de se­cu­ritate ale DGIPI au reliefat faptul că grupări ale crimei organizate şi alte entităţi în măsură să pună în pericol securitatea naţională au încercat să se infiltreze în MAI, prin obţinerea de contracte în care se vehiculau in­for­maţii clasificate cu ministerul. "DGIPI a identificat riscuri de securi­tate la operatori economici sau perso­nal al acestora, semnalaţi cu preocu­pări ce puteau aduce atingere sigu­ran­ţei naţionale, ori implicaţi în acti­vi­tăţi de crimă organizată, infracţiuni eco­no­mice etc.", afirmă comisarul-şef Cristian Laţcău, directorul gene­ral al DGIPI.

Semnalările DGIPI, care au avut în vedere şi că legislaţia nu face distincţie în mod expres între in­for­ma­ţi­i­le clasificate "secret de stat" şi cele "se­cret de serviciu", au făcut posibilă apa­riţia la începutul anului 2010 a unui ordin al ministrului de Interne prin care se stabilesc norme de pro­tec­ţie a informaţiilor clasificate "se­cret de serviciu".

O dată cu apariţia acestui act normativ, potrivit comisarului-şef Cristian Laţcău,  la nivelul MAI "în anul 2010 s-a constatat creşterea cu apro­ximativ 35 la sută a numărului de avize de securitate industrială elibe­ra­te operatorilor economici care au so­licitat participarea la procedurile de atribuire/derulare a contractelor în ca­drul cărora se cuprind sau se ve­hiculează informaţii clasificate".

×