Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gheorghiță Ciocioi, cercetător preocupat de etnologie religioasă, are cuvântul: „Procesiunea de Florii. De când datează sfințirea stâlpărilor... Peregrinatio Aetheriae (Egeria) relatează că la începutul sec. al V-lea creștinii din Ierusalim se adunau după-amiaza pe Muntele Măslinilor. De aici, către seară, porneau în procesiune la Ierusalim, purtând ramuri de finic/palmier sau ramuri de măslin în mâini. O tradiție ce se va răspândi în restul lumii creștine. Mai ales în Bizanț și la Roma. Iar mai târziu, cu o ceremonie plină de fast, până în urmă cu puțin peste un veac, la Moscova. Tradiția binecuvântării ramurilor (de finic) este atestată la mijlocul secolului al VIII-lea. Credința populară (a slavilor, cu precădere) le-a atribuit o mare putere, aproape magică, crengile purtate în procesiune fiind folosite pentru îndepărtarea răului din casă.”
Vrăbnița din Balcani
Obiceiul sfințirii crengilor - de salcie, prin părțile noastre - a înnoit onomastica balcanică. Reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi: Un nume cu înțeles uitat (în legătură cu Floriile) este Vârban. Astăzi, nume de familie la noi. Folosit încă, la sud de Dunăre, ca nume de Botez pentru pruncii născuți de Florii: Vărban (masculin), Vărba (feminin). Vrăbnița este unul din numele Floriilor în Balcani - inclusiv în unele comunități de români - amintim de Belene -, alături de Țvetnița (Florii, de la țvete = floare). Acest nume derivă din obiceiul sfințirii crengilor de salcie (vărba) la biserică de Intrarea Domnului în Ierusalim.”
Treizeci de petale
Alt nume relaționat cu Floriile - Trenu/Trinu: „Din aceeași familie - Trencu, Trâncă. Diminutive slave pentru Trendafil/Trindafil. Cu toate că la români și aromâni numele de Trendafil este cunoscut ca Trandafir/Trandafil, cel mai adesea, în trecut, acesta a fost grafiat, până târziu, în slavă. Provenit din greaca bizantină -τριαντάφυλλον - treizeci de petale/foi/frunze -, numele va fi dat, la noi și în Balcani, pruncilor născuți de Florii (Trendafil, Trendafila). Va cunoaște nu puține diminutive: Treno/Trenu, Trenko/Trâncă, Trino/Trinu, Trencio etc. Astăzi, la noi, nume de familie. La sud de Dunăre, întâlnit destul de des ca nume de Botez.”
Indigo
Și pentru că sărbătoarea Floriilor coincide cu înflorirea unui arbust minunat - liliacul - să distingem și rădăcinile acestui cuvânt al primăverii: „Tocmai ce a înflorit... Grecii îi spun Floarea Paștilor - Πασχαλιά (nu, nu e vorba de calendar, calculul datei Paștilor), arbustul (copacul chiar) înflorind în preajma Învierii. Românii și bulgarii (liuleak, în limba bulgară) au preferat să preia numele de la turci (leylak, în turcă). Este derivat din termenii arabi și persani līlak sau nīlak = culoare indigo, albastru închis - floare având această culoare (a arbustului cu același nume). Nīlaka înseamnă același lucru în hindi, derivând din sanscrită: de culoare albastru închis, indigo.”
Nemuritorul
Tot aici, un nume legat strâns de Paște: Tancu. Da, da, tancu! „Astăzi, numire a unei mașini blindate de luptă. Nume sud-dunărean - Tanko - trecut la noi după 1800. Diminutiv. Din Tano, Tanio. Modificare specific balcanică a numelui Atanas. Devenit nume de familie în zilele noastre (ajuns chiar, ca nume de erou, nume al unei străzi bucureștene). Atanasie și Atanasia provin din Athanasios (gr.) - nemuritorul, fără de moarte - evocând numele Mântuitorului.”, ne-a lămurit Gheorghiță Ciocioi.
Citește pe Antena3.ro
Nume cu înțeles uitat
Serdar/Serdarul Mogoș - „capul” care a dat numele Podului Mogoșoaei (Calea Victoriei)
„Având diverse conotații la noi - comandant (al unui corp) de oaste, boier de rang mijlociu, conducător al cavaleriei etc., termenul de serdar a fost împrumutat în Țările Române din limba turcă. De origine persană (sardār), se tălmăcește prin conducător, lider, comandant. Format din sar (cap) și sufixul dār (folosit frecvent în perioada otomană ca alternativă la sufixele turcești + ci (gi)și li. Prima mențiune scrisă într-o limbă turcică: Codex Cumanicus, 1303.”
Crucea și coloanele ciumei
Tot Gheorghiță Ciocioi: „De la un serdar - Mogoș - se trage numele Podului Mogoșoaei (Calea Victoriei de astăzi). Acesta ducea către moșia lui Mogoș, cumpărată de domnul Constantin Brâncoveanu - loc în care va fi zidit palatul Mogoșoaia. Tot serdarul Mogoș e cel care va înălța, la Oborul Vechi, pe Câmpul Moșilor, o uriașă cruce de piatră (în perioada în care în Occident se ridicau cunoscutele coloane ale ciumei) după cumplita molimă din 1717-1718 abătută asupra Bucureștilor. Crucea se află în altarul Bisericii Oborul Vechi (Foișorul de Foc).”
Ghidu/Ghidul - dinspre Ghedeon
„«Pre lângă locul popei Ghidului, până în uliţa ce iaste dinaintea bisericii Dentr-o Zi stănjăni 60 şi den locul popei Ghidului alăturea cu uliţa în jos, până în locul Nicăi stolnecul stănjăni 2 şi den uliţa ce vine de la biserica Dentr-o Zi...» (Document din 1696, 17 aprilie). Nume slav (Ghido) și românesc (Ghidu/l). Prescurtare din Ghidion - modificare a numelui Ghedeon. Nume primit la Botez sau la călugărie. În fragmentul de document prezentat, nume al unui cleric. Ajuns nume de familie.”
Pastila de religie
Procesiunile Bucureștilor de odinioară
Cel din urmă dar, astăzi, al generosului etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Fără doar și poate, Bucureștii n-au dus lipsă de procesiuni în trecut. Scoaterea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou pe străzile orașului s-a făcut în nu puține rânduri... Aducerea unor moaște din actuala Grecie (Sf. Visarion, de pildă, la vreme de molimă), de la Sfântul Munte, ori de la Constantinopol devenise și ea o adevărată tradiție. Nelipsită de procesiuni. Cât despre procesiunile cu ocazia unor mari praznice ale Bisericii, s-ar putea spune că Bucureștiul era oarecum sărac. Cea mai fastuoasă procesiune era cea de Bobotează. Avea și o biserică a ei, de la care se pornea spre Dâmbovița. Vreme de aproape un veac (jumătatea sec. al XIX-lea - anii ‘40 ai sec. al XX-lea) există informații de la un an la altul despre procesiunea ce pleca de la Zlătari. Cu mitropolitul/patriarhul în frunte, însoțit de cler, miniștri, conducătorul statului și mii de credincioși.”
Trei lucruri mai puțin știute
În completare: „Biserica actuală a fostei mănăstiri Zlătari îl are ca arhitect pe Xavier Villacrosse, părintele celebrului pasaj Macca-Villacrosse din apropierea acesteia, fiind zidită în 1850-1852. Trei lucruri mai puțin știute astăzi despre locașul ce adăpostește racla cu moaștele (mâna) Sfântului Ciprian:
- Lângă biserică se află un loc închis, însemnat cu o cruce. Aici sunt osemintele descoperite la săparea fundației clădirii palatului CEC, după dărâmarea mănăstirii Sfântul Ioan cel Mare.
- Paraclisul Sf. Andrei al Zlătarilor (demolat odată cu incinta) era locul preferat de închinare al rușilor din București, mai înainte de ridicarea bisericii ruse Sf. Nicolae de la Universitate.
- În incinta mănăstirii Zlătari, în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea, și-au avut sediul, vreme de mai mulți ani, Ministerul Justiției și Ministerul Instrucțiunii Publice.
O constatare doar: procesiunea tradițională de la Zlătari și slujba de pe/la Dâmbovița de Bobotează au dispărut astăzi din cetatea lui Bucur, în vreme ce firava procesiune de Florii de odinioară a devenit una tot mai înfloritoare…”.
„Tradiția binecuvântării ramurilor (de finic) este atestată la mijlocul secolului al VIII-lea. Credința populară le-a atribuit o mare putere, aproape magică, crengile purtate în procesiune fiind folosite pentru îndepărtarea răului din casă.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Vrăbnița este unul din numele Floriilor în Balcani - inclusiv în unele comunități de români - amintim de Belene -, alături de Țvetnița (Florii, de la țvete = floare). Acest nume derivă din obiceiul sfințirii crengilor de salcie (vărba) la biserică de Intrarea Domnului în Ierusalim.”, Gheorghiță Ciocioi
„Provenit din greaca bizantină -τριαντάφυλλον - treizeci de petale/foi/frunze -, numele va fi dat, la noi și în Balcani, pruncilor născuți de Florii (Trendafil, Trendafila).”, Gheorghiță Ciocioi
„Având diverse conotații la noi - comandant (al unui corp) de oaste, boier de rang mijlociu, conducător al cavaleriei etc., termenul de serdar a fost împrumutat în Țările Române din limba turcă.”, Gheorghiță Ciocioi
„De la un serdar - Mogoș - se trage numele Podului Mogoșoaei (Calea Victoriei de astăzi).”, Gheorghiță Ciocioi
