x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu: Angajații din asistență socială vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau test negativ

Florin Cîțu: Angajații din asistență socială vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau test negativ

15 Sep 2021   •   15:41
Florin Cîțu: Angajații din asistență socială vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau test negativ

Angajații din instituțiile publice din zona asistenței sociale vor trebui să facă dovada vaccinării său, în caz contrat, vor trebui să facă dovada unui test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală, potrivit unui proiect de OUG anunțat miercuri de premierul Florin Cîțu.

„Am discutat un proiect de ordonanță de urgență care stabilește că angajații din instituțiile publice din zona asistenței sociale vor trebui să facă dovada vaccinării său, în caz contrat, vor trebui să facă dovada unui test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală”, anunță Florin Cîțu.

Premierul precizează că proiectul ordonanței de urgență a fost discutat în ședința Guvernului în primă lectură.

„În ciuda accesului facil la vaccin, am constatat că există o diferență semnificativă între gradul de vaccinare în rândul personalului din centrele rezidențiale și cel al beneficiarilor. Vorbim de angajați care intră în contact direct cu persoane care au probleme de sănătate sau intră în contact cu copiii și pot apărea situații în care persoane vulnerabile aflate în grija statului să fie puse în pericol exact de persoane plătite de stat pentru a le proteja”, spune ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ea spune că, de exemplu, în cadrul serviciilor rezidențiale destinate adulților cu dizabilități 90% dintre beneficiari sunt vaccinați, în timp ce personalul este vacciat în proporție de 55%.

„Virulența valului patru ne obligă să luăm absolut toate măsurile necesare pentru a proteja viața și sănătatea persoanelor din centrele de persoane cu dizabilități, copii și bătrâni. Prevederile nou introduse (...) se referă la obligația furnizorilor de servicii sociale, publici și privați, de a solicita personalului să prezinte o dovadă a vaccinării împotriva SArS-COV2, rezultat negativ săptămânal și costurile testării vor fi suportate de către angajat dacă persoana în cauză se poate vaccina. În cazul personelor cu boli cronice sau alte afecțiuni petru care nu se recomandă vaccinarea, atuci acestea trebuie să prezinte dovadă de la medicul de familie și costul aferent se suportă de către direcțiile de Sănătate Publică”, adaugă Turcan.

Mediafax

×