x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Prunea, fără permis după ce a condus cu 115 km/h în localitate

Florin Prunea, fără permis după ce a condus cu 115 km/h în localitate

de Elly Cîrstea    |    02 Feb 2010   •   00:00

Fostul portar Florin Prunea a rămas începând de marţi după-amiază pieton, pentru următoarele trei luni. Florin Prunea a fost prins de aparatul radar în localitatea argeşeană Lunca Corbului, pe DN65, Piteşti-Slatina, circulând cu o viteză de 115 km/h.

Potrivit agenţilor de circulaţie, Prunea conducea un Mercedes ML şi se îndrepta spre Slatina. Nu a ţinut cont că se află în localitate şi a depăşit viteza admisă cu 65 de km/h. Îi va fi suspendat permisul pentru 90 de zile şi va primi 9 puncte amendă, în valoare de 540 de lei. Florin Prunea a deţinut până în urmă cu câteva luni funcţia de director de Relaţii Internaţionale în cadrul FRF, însă a fost suspendat în momentul în care numele său a apărut în dosarul corupţiei din fotbal în care sunt cercetate alte 13 persoane, printre care şi finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, dar şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) din cadrul FRF, Gheorghe Constantin, proaspăt eliberaţi din penitenciarul Mărgineni.

×
Subiecte în articol: redactie