x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FMI face legea în Parlament

FMI face legea în Parlament

de Monica Iordache Apostol    |    29 Oct 2010   •   00:00

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a venit ieri în Parlament pentru a cere Comisiei de buget-fi­nanţe din Camera Depu­taţilor să adopte Ordonanţa 50/2010 referitoare la contractele de credit în forma pe care FMI o consideră cea mai potrivită.



Mai exact, Franks şi-a reluat soli­citarea ca Ordonanţa să se aplice doar contractelor care se vor încheia după adoptarea în Parlament a actului normativ, nu şi celor aflate deja în derulare, cu argumentul că aplicarea retroactivă ar provoca pierderi de sute de milioane euro băncilor. Franks a avut o întrevedere cu preşedintele Comisiei de buget-fi­nanţe, Viorel Ştefan (PSD), căruia i-a pus în vedere şi faptul că tranşa următoare din acordul cu FMI ar putea fi amânată dacă Ordonanţa nu este modificată în acest sens.

Viorel Ştefan a dat, după întâlnire, o declaraţie ambiguă în care a spus că Ordonanţa 50 se va aplica „în conformitate cu legea pe care Parlamentul o va aproba", fiind foarte posibil ca Legislativul să modifice actul iniţial. „Şi este foarte posibil să aducă modi­ficări, modificări care nu exclud va­rianta ca să se introducă un amendament de eliminare a prevederilor ce vizează contractele în derulare. Nu e o decizie, nu e decizia mea, noi suntem în fază de consultări", a explicat Viorel Ştefan.

„Aceasta ar fi noutatea ce a rezultat din discuţia de azi, că tranşa care ar trebui accesată de România până la 15 decembrie ar putea să fie acordată sub rezerva rezolvării acestei probleme legate de OUG 50", a anunţat preşedintele comisiei.

„Ar trebui până la 15 decembrie să avem OUG 50 modificată într-o formulă agreată de Comisia Europeană, pentru că, iată, s-a pus din nou în discuţie faptul că, aşa cum s-a făcut extinderea prevederilor Directivei prin transpunere în legislaţie prin OUG 50, ar exista şi posibilitatea de declanşare a procedurii de infringement. Sigur, analiza nu e făcută până la capăt de cei de la Comisia Europeană, dar e o discuţie la zi", a mai spus Viorel Ştefan.

Deputatul PSD a adăugat că doar Fondul Monetar Internaţional a condiţionat acordarea tranşei de bani către România de modificarea legislaţiei, şi nu Comisia Europeană.

×
Subiecte în articol: observator