Fondul Monetar Internaţional nu se află în discuţii cu România în privinţa unui eventual ajutor financiar, a anunţat instituţia, într-un comunicat de presă. FMI a respins astfel informaţiile apărute în presa occidentală cu privire la o posibilă asistenţă financiară pe care Fondul ar urma să o asigure pentru mai multe ţări est-europene, printre care şi România. Totuşi, FMI a ţinut să precizeze că politica majorărilor salariale, adoptată în ultima vreme, ar putea avea un impact extrem de puternic asupra economiei şi pieţei financiare interne.
Potrivit comunicatului FMI, articolul publicat săptămâna trecută în The Economist, privind existenţa unor negocieri cu România asupra acordării de ajutoare financiare nu este adevărat, discuţiile cu autorităţile din România vizând alte teme.
Acest anunţ survine în contextul în care FMI a acordat recent ajutor financiar Ucrainei şi încheiat un plan de ajutorare şi cu Ungaria.
Fondul a ţinut să critice însă în comunicatul său decizia de majorare a salariilor profesorilor cu 50%. Potrivit instituţiei, o astfel de majorare ar avea un impact modest în 2008 asupra economiei, însă în 2009 s-ar putea ridica până la nivelul de 0,75% din PIB, şi ca atare legea ar trebui regândită. în plus, dacă majorările vor fi extinse în întregul sector bugetar, impactul asupra PIB-ului ar putea depăşi 4% în 2009. "Acest lucru va transmite un semnal negativ pieţelor financiare", precizează FMI.
Creşterea salariilor în sectorul bugetar va avea repercusiuni directe asupra sectorului privat şi, ulterior asupra competitivităţii.
"Dat fiind faptul că salariul mediu din sectorul public este deja mai mare decât cel din sectorul privat, o astfel de majorare ar declanşa cereri siminare din partea sectorului privat, ceea ce va dăuna competitivităţii României şi va ridica inflaţia la un nivel ce nu a mai fost atins de multă vreme în ţara noastră", se mai arată în comunicatul FMI.
FMI a subliniat că este dispus să sprijine în continuare autorităţile române în eforturile sale, pentru atingerea stabilităţii macroeconomice şi pentru a îmbunătăţi încrederea investitorilor.
Citește pe Antena3.ro