Cele mai importante declaraţii ale şefului delegatiei FMI:
- Cresterea econ in 2012 a fost foarte scazuta, aproape de 0 şi noi credem că anul acesta cresterea se va regasi la 1,5%. Aceste cifre sunt relativ slabe. Asta se datorează crizei financiare, economia isi revine mai greu.
- Scopul cheie al programului este de a reduce dezechilibrele financiare de pe urma crizei. Acum, Romania se gaseste acum pe taram sigur. Bugetul pe 2013 este unul foarte echilibrat şi ar trebui să poată să sprijine mai bine economia.
- Inflatia s-a redus fata de nivelul de acum cativa ani. Aceste realizari sunt foarte incurajatoare si este necesar sa punem temelia unei cresteri mai mari. Romania va trebui sa se bazeze pe propriile sale puteri pentru a realiza această crestere.
- Guvernul trebuie sa urgenteze absorbtia fondurilor europene si sa prioritizeze investitiile. Dar nu te poti baza pe aceasta masura, pentru ca in trecut am fost dezamagiti
- Ne uitam la sectoarele de unde poate veni cresterea: energia si transporturile (pentru ca Romania are o locatie geografica intre Marea Neagra si restul Europei, iar o infrastructura buna de tranmsport poate atrage investitii in productie)
- In ambele sectoare exista foarte multe intreprinderi de stat, si am discutat cu Guvernul cum sa imbunatatim performantele lor. Si exista doua directii:
1. Sa ne asiguram ca exista manageri capabili, profesionisti, care sa le conduca mai eficient astfel incit sa obtina profituri si sa poata contribui la buget
2. Mai dificil - sa le privatizezi si sa incerci sa atragi capital si know-how
- Inteleg ca exista reticenta in prvinta privatizarii si exista preconceptii in privinta privatizarii. Vedem evolutii pozitive si la Hidroelectrica. Chiar cu un administrator judiciar face progrese. Exista o controversa privind companiile distribuitoare de energie electrica si gaze. Este normal pentru companii sa obtina profituri.
- Exista o controversa privind companiile distribuitoare de energie electrica si gaze. Este normal pentru companii sa obtina profituri.
- Daca reglementatorul pietei de energie nu permite majorari de preturi, atunci companiile fac profit, dar nu suficient pentru a face investitii majore. Prin independenta ANRE, speram ca situatia pe ansamblu se va imbunatati. Profiturile normale sint de peste 10%. Deci daca o companie din acest sector are profit peste 19%, asa e corect. Am agreat cu guvernul cu privire la aceste companii dins ectorul de stat: avem tinte de implementare a managementului privat si a privatizarilor.
- Sectorul sanitar din Romania are nevoie de doi pasi in ceea ce priveste reforma, in primul rand sa se reduca risipa si, ulterior, sa se aloce mai multe resurse. Noi am fost de acord cu ministrul si cu autoritatile ca sectorul sanitar are nevoie de doi pasi. In primul rand, trebuie sa se reduca deficientele si risipa si sa se foloseasca mai bine resursele existente, de exemplu prin centralizarea sistemului de achizitii publice la spitale. Deci, daca se cumpara tifoane, bandaje, pentru toate spitalele de stat este clar ca intotdeauna costul va fi mai mic decat daca s-ar cumpara la fiecare spital in parte. Sunt multe masuri care pot fi implementate si care ar permite sa se mearga inainte cu banii existenti in sectorul sanitar, pentru ca acest sector sa fie unul sustenabil din punct de vedere financiar si pentru a imbunatati calitatea serviciilor oferite. Pentru a-l pregati pentru viitor este nevoie de mai mult de atat
- S-a încercat să se facă o lege de reformă cuprinzătoare şi ştiţi cum se întâmplă, pe măsură ce lucrezi la o asemenea lege tot adaugi şi ajunsese proiectul de lege la 800 de pagini. Este dificil de gestionat o asemenea lege. Ministerul, în acord cu Guvernul, şi noi am fost de acord, a spus nu. Deci se va face o strategie în sectorul sanitar şi, pas cu pas, vom face îmbunătăţirile pe măsură ce lucrurile avansează, din mers. Noi credem că aceasta este o abordare realistă a acestei probleme. În loc să ai o lege foarte mare care nu poate fi implementată pentru că există controverse, că aplicarea ar fi prea dificilă, este mai bine să existe o viziune clară a ceea ce trebuie făcut în acest sector şi apoi să se treacă la implementarea sa.
.............
Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale prezintă, astăzi, concluziile evaluării asupra economiei româneşti, analiză efectuată la Bucureşti în perioada 15 - 29 ianuarie.
În cadrul vizitei în România, reprezentanţii celor trei instituţii financiare internaţionale au discutat cu autorităţile române subiecte referitoare la evoluţiile recente ale economiei româneşti şi bugetul pe 2013.
Valoarea totală a actualului acord al FMI cu România este de 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.
Ponta: Vizita reprezentanţilor FMI, CE şi BM se încheie cu rezultate concrete
Premierul Victor Ponta a declarat luni că a avut ultima întâlnire cu delegaţia FMI, apreciind că vizita partenerilor internaţionali se încheie cu rezultate concrete, între care şi convenirea formei finale a bugetului de stat, punctul cel mai dificil al discuţiilor vizând privatizarea CFR Marfă.
"Am avut, practic, ultima întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Practic, vizita se încheie cu rezultate foarte concrete. Am convenit forma finală a bugetului de stat, apreciat de partenerii noştri drept unul realist, care alocă sumele necesare atât pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, a salariilor, a pensiilor, pentru investiţii şi cofinanţarea programelor din fonduri europene. Bugetul este, practic, stabilit cu partenerii noştri internaţionali şi îmi exprim speranţa (...) ca Parlamentul să dea votul final", a spus Victor Ponta într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a reiterat că Executivul a solicitat o extensie de încă două luni a programului de reforme structurale, "în aşa fel încât în reuniunea boardului FMI să putem prezenta proceduri cât mai avansate" vizând companiile de stat.
Citește pe Antena3.ro