x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Folclor şi tabere tematice pentru românii timoceni

Folclor şi tabere tematice pentru românii timoceni

18 Mar 2010   •   00:00

Români de-o parte a Dunării, români şi de cealaltă parte, în Timocul sârbesc. Cum să-i aduci mai aproape? Prin muzică! Prin foclor oltenesc!



La 21 martie 2010, ora 20:00, va avea loc la Centrul de Cultură din Petrovaţ concertul extraordinar de muzică populară românească susţinut de Maria Ciobanu şi de orchestra "Pescăruş", dirijor Petrică Pană. Interpreta va aduce un repertoriu semnificativ pentru zona Olteniei şi de o puternică rezonanţă pentru românii de pe ambele maluri ale Dunării. Concertul face parte dintr-o serie de evenimente culturale desfăşurate în perioada 21 martie-1 iunie 2010, organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării împreună cu asociaţiile româneşti din Timoc, Serbia.

Un alt eveniment interesant din această serie îl reprezintă proiectarea la Bor a filmelor documentare "Sinele şi Celălalt. Balkan love story", realizat de regizorul Ionuţ Piţurescu, şi "Timoc. Lumea de dincolo", regizat de Marius Olteanu. Cele două filme documentare au fost realizate în anul 2009 în cadrul programului Mediateca românilor din Timoc.

Concomitent cu aceste evenimente, vor avea loc la Malainiţa şi în alte sate cu populaţie majoritar românească ateliere şi cursuri practice de sculptură în lemn, pictură de icoane pe panouri portabile din lemn, urmate de prelegeri pe teme de sculptură şi pictură bizantină, de artă religioasă în general. Cursurile sunt susţinute de Protopop Boian Alexadrovici din Mălainiţa şi sculptori şi pictori români din zonă, meşteri populari, cu o îndelungată experienţă în domeniu. Proiectul este organizat în parteneriat cu Asociaţia pentru cultură a Rumânilor din Sârbie "Rumâni Ortodocşi" din Mălainiţa.

×
Subiecte în articol: observator